După experienţa nefericită pe care am avut-o cu Adidas Neo Cloudfoam, pe care nu-i recomand, căci se rup prea repede, m-am reorientat şi mi-am cumpărat o altă pereche de pantofi de alergare pentru şosea, Asics Stormer 2. I-am cumpărat de pe eMAG (link), fără să mă preocupe faptul că nu i-am probat. M-am bazat pe faptul că Asics este un producător ale cărui măsuri sunt aceleaşi, indiferent de anul în care cumperi sau de modelul de încălţăminte pe care îl alegi.
Am mai purtat Asics, ştiam că trebuie să-mi cumpăr un număr mai mare, aşa că nu am stat pe gânduri şi am comandat mărimea 46. Azi mi-au venit, îmi vin perfect, abia aştept să alerg cu ei. La prima vedere şi probare par confortabili, cu talpă neutră, numai bună pentru platfusul meu. Sunt uşori, nici nu-i simţi în picioare.
Producătorul nu specifică greutatea, i-am cântărit eu cu cântarul pentru alimente şi fiecare pantof are 288 de grame.
Ca fapt divers, dacă vă cumpăraţi şi voi, instrucţiunile de pe etichetă spun foarte clar că NU este recomandată spălarea lor cu maşina automată.