Pare o banalitate, dar apreciez această concluzie în mod special pentru că am ajuns la ea prin intermediul experienţei mele.

M-am uitat la statisticile mele pe anul 2018 şi am constatat că faţă de anii anteriori am alergat mult mai puţin, dar performanţele mele sportive au crescut, la nivel de amator, fireşte.

Bunăoară, în anul 2013 am alergat 1.162 km, în 2014, anul recordurilor mele absolute, am alergat 1.484 km, iar în 2015 mi-am depăşit aşteptările, am fugit 2.519 km. Ce s-a întâmplat mai apoi? Au urmat tot felul de accidentări, pentru că mi-am solicitat corpul mai mult decât putea duce. Accidentările au adus cu ele pauze, unele chiar îndelungate (4 luni), iar acestea au atras lâncezeala şi deprimarea. În concluzie, m-am îngrăşat şi mi-am pierdut orice chef de a mai face ceva.

Situaţia s-a schimbat începând cu anul 2018, când am început să mă antrenez cu Seven Sport Club. Flabio Carmona m-a luat uşor şi mi-a spus să am răbdare, căci vor veni şi rezultatele. Toată iarna am alergat numai în zona 2, cu 7-8 minute pe kilometru. Atât, nimic mai mult.

Încet, încet, a revenit pofta de sport, am dat jos din kilograme, iar performanţele au început să apară şi ele. Am început să alerg şi în zona 3, să fac şi câteva intervale, scurte la început, din ce mai intense mai apoi.

Acum pot alerga bucăţi de 1 km sub patru minute, cu pauză de revenire între ele. Şi dacă mă uit la cifre văd că alerg pe lună nu mai mult de 100 km, pe când în 2015 aveam luni şi cu 300 sau 350 km.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds