Micii Velotecavaleri – greu de pronunțat, greu de suportat

Bine, titlul este puțin exagerat, dar exprimă în cuvinte puțin mai dure atmosfera de la concurs.

Am lăsat să treacă câteva zile, pentru a nu scrie la cald. De obicei, când scriu la cald, nu folosesc cuvinte ușoarer și cam irit audiența cu agresivitatea mea.

Micii Velotecavaleri (na, că mi-a ieșit!) a fost un concurs organizat de către Veloteca, în cadrul Bike Fest, din Parcul Izvor. Nu a existat nicio taxă de participare, motiv pentru care nu o să fiu foarte acid.

Trebuie să precizez, încă de la început, că laud inițiativa organizatorilor de a atrage copiii spre acest sport. De asemenea, laud efortul financiar pe care l-au făcut pentru a asigura premiile și logistica necesare concursului.

De aceea, vreau ca acest articol să fie considerat o critică constructivă, mai ales că, din câte am înțeles, Veloteca dorește să continue și să intre pe nișa organizării competițiilor ciclistice.

Începutul a fost promițător

So…, mi-am luat copilul, l-am îmbarcat în mașină și am pornit spre concurs. De obicei, suntem punctuali. Organizatorii au anunțat ora 11.00 ca fiind ora limită pentru înscrieri. La ora 10.30 completam declarația.

Evenimentul, cu toate aspectele organizatorice, a durat până la ora 16.00. Deci, am stat aproape șase ore, probabil și pentru faptul că organizatorii nu s-au ținut de cuvânt și la ora 12.00 încă mai făceau înscrieri.

Prestația lui Andy în cadrul concursului a fost de fix un minut și 14 secunde. Pentru acest minut, am petrecut șase ore acolo.

WorldClass și muzica asurzitoare

Atmosfera a fost una extrem de greu de suportat. Cei de la WorldClass au organizat un maraton de spinning pe o muzică asurzitoare.

Concursul pentru copii s-a desfășurat chiar lângă scena de pe care muzica urla într-un ritm și cu un zgomot asurzitor.

Cred că trebuia anticipat acest lucru de către organizatori și trebuia găsită o soluție astfel încât să ne auzim. Efectiv, chiar dacă se vorbea la microfon, trebuia să citim pe buzele organizatorilor pentru a înțelege exact ce trebuia să facem. Iar muzica aceea urlătoare îi agita pe copii la maximum. 

Podium falsificat

Andy a scos un timp foarte bun. După estimările mele, era în zona podiumului și ăsta este și motivul pentru care am așteptat premierea. Aici intervine aspectul care m-a deranjat cel mai tare.

Uitându-mă pe foile de concurs, am văzut că Andy avea al treilea timp. Trăgând cu coada ochiului pe clasament, am văzut că nu apărea. Însă erau premiați copii care realizaseră timp mai mari (1:16).

Normal, am întrebat ce se întâmplă, iar unul dintre organizatori s-a chinuit aproape 15 minute să mă facă să înțeleg că e logic ca cineva cu un timp mai are să fie premiat. Nu pot să vă reproduc argumentele, pentru că nu am reușit să înțeleg nici acum.

Nu vreau să pară că am fost un părinte isteric, care ținea cu tot dinadinsul să câștige ceva. Departe de mine acest gând. Andy știa că este printre primii și ar fi fost dezamăgit și probabil că nu ar mai fi participat la un alt concurs cu același entuziasm știind că a fost nedreptățit.

Mă uitam în ochii lui, când organizatorii îmi spuneau că nu o să-l premieze, și citeam dezamăgirea. Parcă mă ruga, din ochi, să fac ceva.

M-am simțit ca un cerșetor când mi-au spus “stați liniștit, că nu sunt cine știe ce premii. Sunt simbolice”. Adică asta transmiteam eu? Că sunt un fripturist care se bucură la pixuri inscripționate și câteva flyere?

Le-am explicat că nu vreau premiu. Doream să fie chemat Andy pe podium, să i se dea o diplomă și să i se recunoască performanța.

S-au sfătuit în spate și se uitau din când în când la mine.

Probabil a contat faptul că am stat acolo. Nu știu exact cum au diferențiat, în condițiile în care erau mai mulți copii cu același timp (asta se întâmplă când cronometrezi cu un singur cronometru în mână), dar au fost premiați primii cinci. Andy a fost strigat al treilea și a primit diplomă și premiu.

Uitându-mă la satisfacția de pe fața lui, mi-am dat seama că a meritat să mă zbat pentru el. Chiar dacă au fost momente în care m-am simțit ca un atârnache, în care eram privit cu dispreț.

Poate nu a fost intenția organizatorilor, dar ăsta este mesajul pe care l-au transmis.

Copii trebuie să fie în centrul atenției

Și încă un lucru. În momentul în care organizezi un concurs pentru copii, chiar ei trebuie să fie în centrul atenției. În jurul lor trebuie să construiești totul. Nu trebuie să te cerți cu părinții că stau în fața bannerului cu sponsorii.

Iar cel ce deține microfonul trebuie să știe ce să facă cu el. Să țină copiii în priză, să le capteze atenția, să fie haios, să îi încurajeze.

Am de comentat și în privina premiilor. Dacă tot se cheltuiesc niște bani, e păcat să nu fie cheltuiți cum trebuie. E păcat ca micii cicliști să nu se bucure de premii. Nu poți da la șase ani drept premiu trei șepci de adulți, în care copilul intră până la gât.

Per total, a fost o experiență frumoasă, datorită faptului că a fost primul podium pentru Andy și că acest lucru îl va încuraja pe viitor să fie la fel de ambițios.

Cu mai multă atenție la detalii, cred că Veloteca va organiza niște concursuri atractive, având puterea financiară și logistică necesare pentru a deveni un nume și pe această nișă.