10428445_803016893076792_2469802457110340127_n

Mihai Anton Paul este marele câştigător al Olimp Triathlon ŞOSEA, un concurs marca NO STRESS TRIATHLON, ce a avut loc în data de 23 august 2014.

Mihai Anton Paul s-a clasat pe primul loc la distanţa olimpică (1.500 metri înot, 40 km ciclism, 10 km alergare), cu un timp total de 2:02:15.4. Constănţeanul a făcut o cursă foarte bună la înot (15:11), ceea ce nu-i de mirare, având în vedere că a făcut înot de performanţă. La ciclism a avut cel mai bun timp – 1:08:46, iar alergarea a fost mai mult decât decentă – 38:19 (locul patru la această probă).

Pe locurile imediat următoare, în clasamentul general, s-au clasat Mihai Baractaru (locul 2) şi Sorin Boriceanu (locul 3).

La proba de triatlon olimpic masculin au participat 61 de sportivi.

La fete participarea a fost cu mult mai restrânsă; la proba de triatlon olimpic au fost doar cinci concurente. A câştigat Ştefania Ion, care şi-a zdrobit concurenţa cu o probă de înot excepţională (13:53), pe locurile doi şi trei venind Raluca Irimia şi Cristina Bădoiu.

10562969_802998616411953_5480611217368828503_n
Ştefania Ion

Triatlon sprint

La proba de triatlon sprint, adică 500m înot, 20 km bicicletă, 5 km alergare, podium a fost format din Levente Kish (locul 1), Emanuel Trandafir (locul 2) şi Răzvan Florea (locul 3).

La fete, proba de triatlon sprint a atras ceva mai multe concurente – 35, din care pe locul 1 s-a clasat Antoanela Manac, care a câştigat recent şi o medalie de argint la campionatele balcanice din Turcia. Pe locul 2 a venit Corina Toma, iar pe locul 3 Cristina Bitiri.

Restul rezultatelor pot fi consultate aici.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.