La ora publicării acestui material, Mihai Vigariu e în avionul care îl duce din Los Angeles către Hawaii, locul în care va concura, în premieră, la Campionatul Mondial de Ironman, ce va avea loc în data de 13 octombrie 2018. În Los Angeles i s-a alăturat şi Andrei Dudu, celălalt român care va participa, tot în premieră, la mondialul Ironman. Îmi imaginez că timp de şase ore, cât durează zborul pe ruta Los Angeles – Hawaii,  cei doi triatlonişti vor vorbi doar despre Kona :).

Cei doi vor locui în aceeaşi casă, în Hawaii, şi mai mult ca sigur vor face şi antrenamentele împreună. Am vorbit deja cu Andrei Dudu despre aşteptările pe care le are de la Ironman Kona, puteţi citi interviul pe blogul Seven Sport Club, nu puteam să-l ratez nici pe Mihai Vigariu, care mi-a acordat acest interviu din aeroportul din Doha.

Mihai Vigariu s-a calificat la Ironman Kona încă din luna noiembrie 2017, când a obţinut locul 3 la Ironman Malaysia, la categoria de vârstă 30-34 de ani, şi trecut linia de finish după 09:53:52, timp cu care s-a clasat pe locul 30 din 1.006 participanți.

Andrei Dudu s-a calificat la Kona în august 2018, când a doborât recordul naţional pe distanţa Ironman cu peste opt minute, la Talinn (Estonia), reuşind să treacă linia de finish în 9:02:45, timp care l-a clasat pe locul 2 la categoria de vârstă 35-39 ani.

Mihai Vigariu – interviul

Ce aşteptări ai de la concurs şi ce îţi doreşti să obţii?

Având în vedere că este primea mea participare la Kona, marea mea aşteptare este să fac cursa bine şi să o duc la bun sfârşit, să mă bucur de ea, să văd cum este, să tatonez terenul. Chiar vreau să mă bucur de toată experienţa, să văd cum este să alergi alături de toţi băieţii ăştia care sunt la vârf de formă.

În acelaşi timp, sper să obţin o poziţionare mai bună decât am avut la Campionatul Mondial de Half Ironman, dar, la urma urmei, oricare ar fi locul pe care îl voi ocupa, vreau să mă bucur de experienţă şi nu-mi creez foarte multe aşteptări, aşa că iau ce vine.

Ţi-ai revenit din boală, te duci apt la Kona?

Am fost bolnav încă două săptămâni după competiţia de la Mamaia, am luat tot felul de pastile şi am fost dat ba înainte, ba înapoi. Am refuzat să iau antibiotice şi am mers numai pe medicamente naturiste, pe tot felul de homeopate. Pot să zic că mi-a revenit forma sportivă, dar boala o am în continuare, merg cu vitamina C după mine peste tot.

Sper ca drumul lung până în Hawaii să nu mă dea înapoi şi, dacă la Mamaia am concurat în ciuda recomandării doctorilor,  ajuns la Kona voi lua startul şi în patru labe, nu las o răceală să-mi umbrească visul.

Sunt în formă bună, dar aş fi putut fi în vârf maxim de formă dacă nu făceam nişte mici greşeli pe care le-am făcut după ce m-am întors din Africa de Sud şi dacă nu mă afecta răceala care m-a dat peste cap.

Nu-ţi ascund că în ultimele 7-8-9-10 zile, de când mi-am revenit puţin, am obţinut timpi foarte buni în toate disciplinele, pe care nu i-am obţinut în tot timpul anului, dar asta nu înseamnă nimic, sunt doar antrenamente. Trebuie să vedem cum le voi aplica pe toate în concurs.

Deşi am fost afectat de răceală, cred că sunt în forma cea mai bună pe care puteam s-o am în circumstanţele date.

Kona e competiţia supremă din triatlon. Ai emoţii, ţi-e frică de ceva anume?

Am ceva emoţii, e normal, care vor creşte, probabil, când voi ajunge acolo şi voi vedea toată nebunia, toată lumea adunată şi toată energia emanată în jurul acestui eveniment.

Nu mi-e frică, pentru că sunt pregătit şi sunt şi realist. De ce să-mi fie frică? Mi-ar fi frică dacă mi-aş impune nişte obiective peste puterea mea. Ştiu că o să fie foarte greu, pentru că sunt un tip masiv şi voi suferi poate la alergare. Ştiu că va fi umezeală foarte mare şi căldură greu de suportat, dar am concurat anul trecut în Malaesya şi ştiu la ce să mă aştept de la o astfel de cursă.

Chiar nu mă duc cu absolut nicio frică. La înot şi bicicletă sunt mulţumit de forma pe care o am. La alergare nu sunt în forma ideală, luând în considerare răceala şi faptul că nu am putut să menţin un volum ridicat de antrenamente. Însă nu îmi este frică de proba de alergare şi cred că o să iasă un rezultat bun.

Totul pregătit? Ce înseamnă logistică într-un astfel de concurs?

Întotdeauna se mai întâmplă ceva, te poţi trezi că la bicicletă se mai sparge un rulment, că mai trebuie să schimbi ceva, exact pe ultima sută de metri. Aşa mi se întâmplă întotdeauna, dar până la urmă le-am asamblat pe toate.

Una din modificările pe care le-am făcut de curând, de vreo lună, este schimbarea cadrului de bicicletă. Am concurat în Africa de Sud, dar şi la Mamaia, pe un cadru diferit, mărimea 56. Am plecat de la un cadru de 53,5, pe care nu mă simţeam bine, pentru că aveam senzaţia că stau prea înghesuit. Acum alerg pe un cadru Felt IA FRD. pe care l-am luat de la Alex Diaconu, pe care mă simt mult mai bine, pentru că am mai mult loc, sunt mai spaţiat pe bicicletă.

Acest concurs, Kona, este ca oricare alt concurs de Ironman. Într-adevăr, călătoria este foarte lungă, însă în esenţă foloseşti aceleaşi echipamente pentru înot, bicicletă şi alergare. Iau cu mine aceleaşi suplimente, geluri, fiole, magneziu, cafeine, prafuri şi ce mai am pentru recuperare. În plus, mai iau cu mine nişte jucării de fizioterapie, cizme de compresie, ca să mă recuperez după zbor şi după concurs.

În ceea ce priveşte bagajul, sunt minimalist, am doar un ghiozdan, nu am de ce să car lucruri după mine. Bicicleta e în cală, în cutia ei.

Care va fi proba cea mai dificilă? Cum o să-ţi dozezi puterile, care este planul de bătaie?

La înot o să merg agresiv, undeva la 90% din capacitatea mea.

La ciclism sunt bine. Am reuşit să împing cu destulă putere în pedale la Mamaia, unde am avut 315 waţi normalizaţi, iar average 311 waţi. Cu două săptămâni înainte, în Africa de Sud, când mi-am pierdut nutriţia, împinsesem 305 waţi. La Mamaia, faţă de Ocean Lava, am o îmbunătăţire de aproape 10% la bicicletă. 

La Kona am o formă care îmi permite un timp bun la bicicletă, dar nu ăsta este obiectivul, nu vreau să mă tai la alergare. Pe bicicletă trebuie să mă temperez foarte mult, pentru că va fi o zi lungă şi singura mea şansă să fac o cursă bună este să am o bicicletă mai liniştită.

Alergarea este cea mai grea, cel puţin pentru mine. La alergare se face diferenţa. Bineînţeles, e foarte important ce faci în proba de bicicletă, pentru că la sfârşitul ei poţi să ajungi să te târăşti la alergare. La Mamaia am alergat haotic, m-am oprit. Totuşi, în Africa de Sud am alergat 1h26min, la Mamaia 1h30min, timpi care arată binişor. Nu vreau să mă aventurez însă, voi alerga un maraton controlat.

Nu merg la Kona pentru record personal, ci pentru o execuţie de care să fiu mândru. Dacă mă voi simţi bine, eventual pe final, voi încerca o accelerare, să termin în forţă concursul.