Nino Schurter castiga sprintul in fata lui Julien Absalon

Update: Niciun român nu a reușit să ducă la bun sfârșit cursa.

Nino Schurter a câștigat etapa de Cupă Mondială din Albstadt, Germania, a doua cursă a sezonului din cadrul seriei UCI Mountain Bike World Cup presented by Shimano.

Elvețianul a mers cot la cot cu francezul Julien Absalon până la linia de finish, iar câștigătorul s-a decis la sprint, chiar în ultimii metri. Pe locul trei a venit tot un francez, Maxime Marotte.

Finish line Nino Schurter - Julien Absalon
N-am văzut în viața mea o cursă de mountain bike atât de strânsă!

Nino Schurter castiga la Albstadt

Podium Albstadt 2016
Julien Absalon (stânga, locul 2), Nino Schurter (centru, locul 1), Maxime Marotte (dreapta, locul 3)

Traseul a fost o adevărată provocare pentru cicliști și a avut de toate, urcări abrupte, coborâri super periculoase, multe curbe, totul e foarte tehnic. E cu bolovani, stânci, sărituri, tot tacâmul. Riderii au parcurs șapte tururi a câte patru kilometri fiecare

Top 10 Albstadt 2016

Revin cu rezultatele românilor.

România a avut în cursă mai mulți ciliști. În primul rând, a fost Ede Molnar (Dinamo BikeXpert Racing Team), care a participat la categoria U23. El a arătat anul acesta o formă deosebită, reușind să câștige câștige cel mai mare maraton ciclist din Europa de Sud Est, Prima Evadare.

La categoria Elite i-am avut pe Tudor Oprea, Lucian Logigan și George Duca, toți trei de la echipa Scott-Geiger Team, și pe Vlad Sabău, de la echipa La Hoya.

Au fost și trei juniori în cursa de la Albstadt, Levente Bartha, Attila Malnasi (Dinamo-BikeXpert Racing Team) și Roberto Burța (Scott-Geiger Team).

Până apar rezultatele complete, trebuie să spun că pentru românii care au participat în această cursă ar fi o performanță bună parcurgerea tuturor celor șapte tururi.

Update: Niciun român nu a reușit să ducă la bun sfârșit cursa.

Toți riderii români au fost ajunși din urmă și nu au parcurs cele șapte tururi. Cel mai bine clasat român este Tudor Oprea, pe locul 118 din 139 de rideri. Următorul este Lucian Logigan, locul 133 din 139. George Duca este pe locul 135 din 139. Vlad Sabău este pe ultimul loc, 139 din 139.

Sursa rezultate 2016

Nici la juniori nu am reușit rezultate mai bune, Ede Molnar a fost și el ajuns din urmă și apare în clasament pe locul 129 din 133.

Sursa rezultate juniori

Anul trecut, la categoria Elite doar 52 de rideri au parcurs toate tururile, iar ultimul pe listă a avut o întârziere de 10 minute și două secunde față de câștigător, Julien Absalon. Din cei 139 de rideri, 87 au ieșit din cursă pentru că au fost prinși din urmă. Șase rideri au fost cu DNF și doi cu DNS.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

9 thoughts on “Nino Schurter a câștigat la etapa mondială de la Albstadt. Vezi ce au făcut românii”
  1. Comentariul asta mi se pare genial. E din ciclul: daca Topescu stia sa dea cu piciorul in minge, de ce nu a jucat in locul lui Lacatus in ’86. Emilian e doar un biciclist amator, care se da din placere. Nu are si nu cred ca va avea vreodata pretentii de profesionist. El doar ne relateaza (obiectiv) ce se intampla.

  2. da.. nu ma asteptam la asemenea contraperformanta! 🙂 dar tot e bine ca am participat si ca incepem sa concuram macar! sa mai spun ca e loc de mai bine? :))

  3. Hai frate, asta cu inceputul timid o tot auzim in Romania! Inceput timid a fost acum 10 ani, acum ar fi trebuit sa fie altceva decat un inceput timid.

  4. Este oricum un inceput timid dar sigur in ciclismul romanesc, dar sunt sigur ca pe viitor o sa avem ciclisti de elita

  5. Felicitari pentru obiectivitate. Prin remarcarea prestatiei deplorabile se face vizibila incompetenta catastrofala a celor care manageriaza ciclismul in Romania. E imposibil ca o tara cu atatia locuitori ca a noastra sa nu dea un lot mai bun care sa vina macar la jumatatea clasamentului. Ceva nu e in regula.

  6. O singura itrebare as vrea sa va pun :
    Oare de ce nu mergeti dumneavoastra sa parcurgeti toate tururile la un concurs de talie mondiala ?
    Cred ca stiu si raspunsul ,pentru ca nu cred ca sunteti in stare sa faceti nici macar o tura completa pe bicicleta .
    Haideti sa bagam mai putin de vina celor ce macar incearca sa scrie cateva randuri in istoria ciclismului mondial si sa ne bucuram ca au avut curaj sa se prezinte acolo cu demnitate .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.