Habar nu aveam că postul negru te protejează de afecțiuni ale creierului, precum Alzheimer și Parkinson, sau că ar fi benefic pentru organism, la modul general.
Mie mi-a plăcut întotdeauna să mânânc, am tânjit mereu după senzația de sațietate și după toropeala plăcută care se instaura în urma unei mese bogate.
Senzația de foame m-a însoțit încă de când eram mic, la grădiniță. Nu știu câți dintre voi au avut experiența unei grădinițe săptămânale, eu am avut-o. Părinții mă duceau acolo luni dimineața și mă luau acasă sâmbăta. Cam de pe atunci datează cele mai vechi amintiri ale mele, stăteam cu fața lipită de zăbrelele unei ferestre ce dădea la demisol, unde era bucătăria. Le pândeam pe bucătărese și cerșeam mâncare, iar de cele mai multe ori primeam pâine proaspătă, pe care o înfulecam ca disperatul, de ziceai că sunt într-un lagăr de concentrare, nu la o grădiniță.
Tot cam așa procedam și în școala generală, când chiuleam de la ore și mergeam în apropiere, la o fabrică de biscuiți. Atât eu, cât și alți colegi chiulangii ne întorceam mereu cu poalele pline de biscuiți fierăstrău, calzi și buni.
În perioada liceului am făcut sport de performanță, lupte greco-romane. Atunci mâncam cât patru. Aveam antrenamente de trei ori pe săptămână, iar o sesiune de antrenament dura trei ore. Îmi era foame non-stop și mâncam non-stop.
În amată am făcut cea mai mare foame din viața mea. Acolo, mâncarea era atât de proastă încât uneori luam doar pâinea și mă ridicam de la masă.
Date fiind aceste coordonate, postul negru a lipsit cu desăvârșire din imaginația mea.
Iată-mă ajuns la 40 de ani, urmând o dietă ketogenică și îmbrățișând cu convingere postul negru.
Astăzi este a doua oară când țin post negru. Am băut doar apă cu lămâie, apă cu 10 grame de semințe de psyllium, apă cu 10 grame de praf de spirulină și niște cafea, bineînțeles fără zahăr.
Care au fost tentațiile?
Păi, în primul rând, mi s-a făcut o poftă teribilă să mănânc și eu ceva când le-am pregătit copiilor micul dejun sau când le-am făcut pachețelul pentru la școală.
Pe urmă, și mai rău, când le-am dat să mănânce la prânz m-am simțit ca un sado-masochist. Le-am încălzit o ciorbă absolut delicioasă (cred), cu borș și carne de porc. Iar acum, înainte de antrenament, pâine prăjită cu semințe de susan, cu unt (care s-a topit, într-o manieră absolut delicioasă) și cu miere. Îmi vine rău! 🙂
Altfel, dacă nu văd și nu miros mâncare, nu mă gândesc la hrană.
Efecte interesante
Nu am mâncat și îmi simt mintea limpede. Azi mi s-a părut că am avut o bunăvoință excesivă cu detaliile, nu m-a deranjat absolut deloc să despart firul în patru, ba chiar mi s-a părut că văd un sens general în lucrurile mici, le-am simțit interconexiunile, am avut convingerea că totul se leagă într-un scop comun.
Și am fost binedispus de-a lungul întregii zile!
Daca o ti tot asa o sa atingi transcendenta !!!:::)))
Știi vorba aia, ”nu râde, că s-ar putea să ajungi și tu la vârsta mea!”?. Da.
Salut!
Mă bucur să văd ca poți avea ambiție și la o asemenea vârstă înaintată. Și eu încerc astăzi o dietă – post toată ziua, între mese. Sunt atent la carbohidrați – să nu îmi lipsească – de asta am început ziua cu o felie de pâine, mușchi țigănesc și cel mai bun cașcaval de oaie. La prânz am avut de ales între ceafă la cuptor în sos de vin, pe pat de mere, și aripioare la cuptor, în sos roșu, cu miere. Nu am putut să aleg, așa ca am mâncat și una și alta. Acum, la ceas de seara, nu vreau să fac combinații greșite, așa ca merg strict pe carne la garniță – ceafă, coastă și jumări.
E greu, dar cu voință vom răzbate. Te țin la curent!