Am intrat în posesia clasamentului național de triatlon din anul 2002, care a avut loc în data de 14 septembrie, la Snagov.

Clasamentul nu mai este disponibil online. De fapt, nici nu știu dacă a fost online, pentru că nu mai am cum să verific. Triatlonul a fost trecut în grija Federației Române de Ciclism, în anul 2003, iar pagina web de atunci nu mai există, e oale și ulcele în țărâna Internetului.

Distanțele erau însă aceleași, adică cele care se impun în cadrul unei competiții de triatlon olimpic. Sportivii au avut de înotat 1,5 km, proba de ciclism a fost 40 km, iar proba de alergare 10 km.

Valentin Roșioară este cel care a cucerit în anul 2002 titlul de campion național. Sportiv legitimat la CSA Steaua București, Valentin Roșioară a trecut  atunci linia de finish după 2:04:50, în același timp cu Bogdan Roatiș, căruia i s-a acordat și lui titlul de campion național, cel puțin așa reiese din documentul care mi-ar parvenit mie.

Mai jos aveți clasamentul complet, o pagină din istoria triatlonului românesc, peste care au trecut 16 ani. Valentin Roșioară s-a legitimat din nou în cadrul clubului CSA Steaua București, a cărei secție de triatlon a fost reînființată în 2016.

[table id=40 /]

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.