Vlad Nedelcu - TriKidis Challenge

La 4 ani şi 2 luni, Vlăduţ a avut parte de primul concurs sportiv din viaţa sa, la TriKids Challenge. A participat la proba de duatlon, unde să alerge 250 de metri, pe urmă să pedaleze 1,2 km, iar la sfârşit să alerge încă 250 de metri.

Anul trecut am înscris-o şi pe Natalia la TriKids Challenge, care a făcut senzaţie cu rochiţa ei.

Natalia - TriKidis Challenge 2013

Natalia - Claudia Sofron - TriKids Challenge 2013

Vladut - proba bicicleta TriKids Challenge 2013

Iar anul acesta mergem cu toţii! Vlăduţ şi Natalia vor participa la proba de duatlon, iar mai apoi familia Nedelcu, adică eu, Ioana, Vlăduţ şi Natalia, va participa la  Family Fun Run. Vom avea fiecare dintre noi de alergat câte o tură de teren.

La duatlon, Natalia, care va fi încadrată la categoria 4-5 ani, va trebui să alerge 330 de metri, să pedaleze 500 de metri, iar mai apoi să mai alerge încă 330 metri. Vlăduţ, care va fi la următoarea categorie, 6-8 ani, va alerga tot câte o tură de 330 de metri, la început şi la sfârşit, dar va avea de pedalat 1 km.

Vă puteţi înscrie şi voi, împreună cu cei mici, aici: http://trichallenge.ro/trikids/inscriere/formulardeinscriere/ (înţeleg că la Cross şi la Family Fun Run s-au vândut toate locurile, dar am auzit că organizatorii iau în considerare suplimentarea lor. Staţi cu ochii pe pagina de eveniment de pe Facebook a TriKids Challenge)

TriKids Challenge va avea loc în cadrul bazei sportive a Federaţiei Române de Rugby – Stadionul Naţional de Rugby “Arcul de Triumf”, unde există gazon artificial şi nu trebuie să vă faceţi griji dacă va ploua. Deci fără mocirlă!

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

3 thoughts on “Particip cu toată familia la TriKids Challenge 2014”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.