De Boabă Popescu
Să le dea Dumniezo sănătate ălora de la UCI (măcar o dată să fie lăudați, că motive de înjurat sunt destule) când au decis să transmită cursele de la Campionatul Mondial de Ciclism de la Richmond, Statele Unite, în direct pe YouTube. Am văzut și eu decent cursele – că Eurosportu’ n-a dat – fără să mai „sap” în feed-uri video dubioase.
Prognozele meteo pentru duminică ne-au păcălit că plouă în Călărași (mirifica urbe unde m-am aflat pe week-endul trecut), așa că am decis cu Cumnatu (colegu cu care ar fi trebuit să rup dealurile Dobrogei în ziua aia, dacă nu se anunța ploaie) să ne dedicăm berii și să ne uităm cap-coadă la cursa masculină de la Mondiale. Dăm noi drumu la YouTube pe smartiviu’ din dotare al Cumnatului și, șoc și groază: cursa începuse de vreo 30-40 km și comentatorul vorbea despre România. Am derulat in minte fluxurile de știri și n-am găsit motiv pentru care britanic ar vorbi despre România, așa că m-am gandit că singurul român din cursă, Serghei Țvetcov (adoptat de peste Prut) s-a remarcat cu ceva. Omul era în evadare, într-un grup de 8-9 oameni. Excelent, am zis, ciocnind o bere în cinstea acestei realizări cu Cumnatu, care ducea trena la bere în acel moment. Asta-i mai important decât dacă ar da România două eseuri Noii Zeelande la rugby la Campionatului Mondial.
Evadarea s-a stabilizat la un ecart de 3 minute și jumătate față de pluton, iar noi tot ciocneam berile, dorindu-ne ca Țvetcov să stea cât mai mult în față. În timpul ăsta comentatorul îi tot dădea cu performanțele românului, fanii care se înghesuiau pe Libby Hill îi aclamau frenetic pe evadați (e drept, era și un american în evadare!), iar Țvetcov zâmbea de câte ori venea camera pe el. Se vedea că se distrează. Omul avusese ghinion – se îmbolnăvise, iar pe transportul de avion îi stricaseră bicicletele, așa că a zis să scoată maxim din cursa asta. Iar mai mult decât atât nu cred că se putea face de unul singur. Evadarea a stat în față cam 150 km, timp în care Țvetcov a fost în prim plan. I-au prins când mai erau ceva mai puțin de 100 km, am ciocnit o bere nouă cu Cumnatu în cinstea lui Țvetcov și ne-am pregătit pentru a doua parte a cursei.
Au început pariurile: eu l-am luat pe Bonnen, Cumnatu pe favoritul lui din orice poziție: Sagan. Am sărit ca ars când a plecat Bonnen într-un grup de evadați, alături de oameni tari, ca Kwiatkowski, Stannard sau Mollema. S-au pus însă pe treabă nemții și australienii, i-au adus înapoi și mi-au stricat mie pariul. Era clar că Bonnen e afară din cărți. Cursele asta de o zi sunt cele mai riscante și spectaculoase: ca rutier ai de cele mai multe ori un singur glonț pe care să-l tragi. Dacă ai ratat nu mai primești altă șansă. Efortul unui atac decisiv îți consumă bonusul ăla de energie care îți poate aduce victoria. L-ai tras și cam asta e.
Mai erau vreo 5 kilometri și Sagan pe nicăieri. Chiar se mira și comentatorul că n-a apărut de loc în cadru. Noi ne gândeam chiar că s-o fi rupt de pluton, dar ar fi dat regizorul o imagine cu el când era lăsat în spate. Înseamnă că se ascundea bine în pluton. Vine penultima cătărare, cea de pe strada 23, cu pavate și înclinație de 19%, și slovacul vine din spatele lui Van Avermaet (favoritul nr. 2 a lui Cumnatu) și atacă în disperare pe pietre alea. „S-a sculat bădița Sagan!”, urlăm noi, ciocnind două beri proaspăt scoase din frigider. „Bagă, rockstare! Rupe pinioanele!” Eram amândoi în picioare și-l încurajam pe slovac. S-a pus omul în poziția aia aerodinamică pe coborare și în 2 colțuri luase vreo 200-300m față de restul. Mai are un ciot de urcare și apoi linia dreaptă spre finish. La deal începuse să „înoate” la un moment dat, iar când a intrat pe linia dreaptă a venit plutonul după colț. I-am zis lu’ Cumnatu: „Bă, dacă ăsta iar pierde, eu îți fac daună totală smartiviul”. De câte ori l-am văzut pe Sagan că pierde anul ăsta, am zis ca încă odată nu mai suport. D’asta și mizasem pe Bonnen. I-a salvat smartiviul lu’ Cumnatu și a câstigat.
Pupături, îmbrățisări, beri noi. La TV, Sagan și-a arătat rockstarismul din el. S-a dat jos de pe biclă și era Plant, Ozzy și Bon Scott la un loc: a aruncat bicla în brațele soigneur-ului, și-a dat jos casca, ochelarii și mănușile și le-a aruncat în public, iar apoi și-a sărutat îndelungat prietena. Pe drumul către zona de arbitrii a făcut și un wheelie. Ca un adevărat rockstar. Mă mir că de pe scenă n-a facut și un stage-dive. Dincolo de astea, Sagan is the man! E un fel de Zlatan Ibrahimovic al ciclismului. De abia îl aștept anul viitor în culorile de campion mondial.
Emilian Nedelcu