Start Pegas Duatlon Buftea 2016

Pegas Duatlon Buftea, ediția a treia, sâmbătă, 29 octombrie 2016 – Am participat nu în calitate de concurent, ci ca prezentator.

Sâmbătă dimineață era un frig de crăpau pietrele. N-a fost nevoie de o încălzire specială, așa cum se obișnuiește pe la concursurile de genul ăsta, era atât de frig încât toți țopăiau și alergau încolo și încoace. Pe urmă, a ieșit soarele, s-a mai înmuiat atmosfera.

La start s-au adunat peste 300 de participanți, adulți și copii. Mi s-a părut drăguț că a existat un start separat pentru concurente, care au plecat primele.

Pegas Duatlon Buftea - start fete

Și mai trebuie spus, spre lauda organizatorilor, femeile au avut reducere de 50% la taxa de participare, motiv pentru care la start s-au adunat un număr record de duatloniste. La proba individuală au reprezentat nu mai puțin de 27% din totalul tuturor participanților. La ștafete procentele sună și mai bine, peste 41% dintre concurenți au fost de sex feminin. Sună bine de tot, mai ales dacă te gândești că anul trecut doar 14% dintre concurenți au fost de sex feminin, iar la prima ediție cel mult 6%.

În clasamentul general, la feminin, s-a impus Camelia Bugan, iar la masculin Daniel Attila, care și-a apărat titlul câștigat anul trecut.

Ediţia următoare se va ţine în primăvară, pe 29 aprilie 2016. Am auzit că mai mulți concurenți din străinătate și-au manifestat deja interesul pentru evenimentul de la Buftea.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.