Pegas Duatlon Buftea, care în 2017 va ajunge la a patra ediție, va fi campionat balcanic de duatlon. Am vorbit cu unul dintre organizatorii competiției, Cosmin Rogoveanu, de la care am aflat că traseul va rămâne același (4-20-4 km). Aceeași va rămâne și intenția organizatorilor de a atrage cât mai multe participante la această competiție; taxa pentru fete va fi cu 50% mai mică.
Pegas Duatlon Buftea va avea loc în data de 29 aprilie.
Dacă vă place duatlonul, mai există încă o competiție, Campionatul Național de Duatlon, de la Cluj, în data de 7 mai.
“Sperăm ca în 2018 să existe mai multe concursuri de duatlon în România, astfel încât să poate fi organizat și un circuit de duatlon, stimulând astfel participarea la concursurile de triatlon în viitorul apropiat”, a spus Cosmin Rogoveanu.
Duatlonul din România este dominat categoric de un singur sportiv: Ciprian Bălănescu. Anul acesta a câștigat Campionatul Național de Duatlon pentru a 12-a oară la rând, în cadrul unei competiții la care au participat 522 de sportivi. Ciprian a terminat cursa în 53 de minute și 48 de secunde, la peste două minute diferență de ocupanul locului 2. Mai multe detalii despre cursă, aici.
Te-ar putea interesa și cum a fost la Campionatul European de Cross Duatlon, organizat în acest an în România, la Târgu Mureș, de către Federația Română de Triatlon, cu sprijinul Federației Internaționale de Triatlon (ETU).
Câteva clarificări se impun:
Data concursului este 22 aprilie 2017.
Distanţele sunt cele clasice pentru un Duatlon Sprint: 5/20/2,5 km; cadeţii (13-15 ani) vor parcuge jumătate din aceste distanţe.
Sub denumirea de Campionat Sud-Est European se vor desfăşura toate concursurile de duatlon sau triatlon care până acum erau Campionate Balcanice. Este o decizie luată în acest an de Federaţiile de Triatlon din regiune, pe care noi o respectăm.