Permis conducere mopede

 

Permis conducere mopede

Mopedele vor putea fi conduse, începând cu data de 19 ianuarie 2013, numai cu permis de conducere, după ce, luni, în Monitorul Oficial a fost publicată legea prin care se modifică Ordonanța de Urgență ce reglementează circulația pe drumurile publice.

Potrivit legii, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu dețin permise de conducere din nicio categorie, trebuie să susțină un examen teoretic și unul practic, pentru obținerea permiselor din categoria “AM” “A1” și “B1” pentru mopede, scutere, ATV-uri și alte autovehicule dotate motoare de capacitate mică a căror viteză nu depășește 45 de kilometri pe oră iar capacitatea cilindrică să nu mai mare de 50 de centimetri

În același timp, aceste autovehicule vor putea fi conduse, în continuare, de persoanele care dețin deja permise de conducere.

Examenul pentru obținerea permiselor de categorie “AM”, “A1” și “B1” poate fi susținut, conform legii, începînd cu împlinirea vârstei de 16 ani și implică susținerea unei probe teoretice și a unei probe practice.

Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susținut în poligon.

Potrivit șefului Direcției Rutiere, comisarul șef Lucian Diniță, în România sunt înregistrate aproximativ 200.000 de mopede.

Comisarul șef Lucian Diniță a menționat, în carul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la data de 12 septembrie, că introducerea permiselor de conducere pentru mopede “este o directivă a Uniunii Europene care datează încă din 2006, iar data de 19 ianuarie 2013 nu poate fi amânată”. Începând cu această zi, oricine va fi prins pe scuter fără permis, va suporta rigorile legii, preciza comisarul șef.

În prezent, mopedele și triciclurile cu motor pot fi conduse doar pe baza atestatelor eliberate de școlile de șoferi.

În luna aprilie, Guvernul Boc a decis introducerea, începând din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede și alte vehicule ai căror proprietari sunt scutiți în prezent de această obligație, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Șeful Direcției Rutiere declara atunci că din ianuarie 2013 va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de până la 15 kilowați, precum și pentru motociclete A1 și A2.

Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani, iar la fiecare reînnoire, șoferii vor fi obligați să facă un control medical.

O scurtă observație: eu aș băga în legislație și ceva legat de bicicliști. Vrei să circuli cu bicicleta pe drumurile publice? Păi, ce-ar fi să dai tu un mic examen, din care să reiasă că știi regulile de circulație? S-ar putea da o adeverință, ceva, care să ateste cunoașterea regulilor de circulație de către bicicliști. În caz contrar, aș băga niște amenzi usturătoare.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE