Concurs alergare padurea Baneasa

România se luptă cu Pesta Porcină Africană de peste un an și jumătate și nu există motive de speranță că vom avea parte de un deznodământ fericit prea curând. În prezent, sunt afectate de această boală 241 de localități din 25 de județe, cu un număr de 532 de focare, potrivit Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Pagubele economice sunt uriașe, iar printre cei afectați se află inclusiv organizatorii de evenimente sportive. Spre exemplu, ediția de primăvară a concursului Băneasa Race, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 12 aprilie 2020, a fost anulată,

”Autorităţile au confirmat prezenţa pestei porcine africane la porcii mistreţi din zona Voluntari, iar planul de măsuri luat generează foarte multe constrângeri care ne afectează major. Ceea ce ne este clar, până în acest moment, este că nu putem respecta aceste măsuri în proporție de 100% și nu avem o soluție clară din partea autorităților”, au spus organizatorii Băneasa Race.

Celor care au apucat să se înscrie și să achite taxa li se vor returna banii într-un termen cuprins între 2 și 30 de zile.

Din același motiv, menționat mai sus, au fost anulate inclusiv antreamentele ținute de organizatori în pădurea Băneasa.

Băneasa Forest Run rămâne în picioare

Din fericire, organizatorii Băneasa Forest Run, competiție de alegare ce va avea loc în data de 22 martie 2020, nu anulează concursul.

”Suntem în legătură cu autoritățile care gestionează situația pentru a găsi cea mai bună soluție, astfel încât evenimentul să aibă loc, așa cum este programat”, au declarat organizatorii Băneasa Forest Run.

”Cântărim cu responsabilitate faptul că peste 1.800 de oameni își doresc să alerge, să susțină o cauză umanitară sau pur și simplu să se bucure de o ieșire la pădure într-un mod activ”.

”Suntem optimiști că împreună cu autoritățile, dar și cu sprijinul vostru, al participanților, vom putea adopta un set de măsuri astfel încât impactivul evenimentului asupra răspândirii virusului să fie eliminat”.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE