Prima Evadare 2013 a însemnat a treia participare a mea la acest eveniment.

După ediția din 2011, plină de noroi, și după vremea excelentă din 2012, mă gândeam ce mai poate urma, dar vremea a ținut cu noi și a plouat fix la o zi după concurs 🙂

Nu vreau să descriu evenimentul, pentru că au fost deja multe articole pe tema asta. Cum Emilian a relatat experiența proprie (puțin frustrantă pe final), voi face și eu același lucru.

Voi scrie despre cum a fost simțită cursa din mijlocul plutonului, din centrul aglomerației, din categoria “și alții”.

Eram, deci, la start, în mijlocul plutonului. În față erau cei de la Elite și cei 500 de “privilegiați”. Organizatorii au luat decizia să facem acea buclă pe la Zoo, în ideea de a se întinde plutonul.

Bucla a rezolvat doar pe jumătate problema, pentru că la intrarea în pădure a apărut blocajul. Am mers cam 3 km pe jos prin pădure, împingând bicicleta. Puțin frustrant, pentru că am pierdut timp prețios.

Niciodată nu voi fi printre cei 500

Niciodată nu voi reuși să iau startul dintre primii 500 la Prima Evadare, iar asta se întâmplă din cauza faptului că blocajele nu mă vor lăsa niciodată să răzbat spre vârf, să iau startul “din zona VIP”.

Primul drum prin pădure este îngust și este imposibil să miști ceva, în condițiile în care ai în față 1.000 de participanți.

După o oră și aproximativ 10 minute am reușit să ies la centură. La porțiunea de la aeroport am tras tare. Eram și eu uimit de sporul pe care îl aveam. Se pare că gelurile de la High5 își făceau efectul. Pe lângă asta, bicicleta mergea super. Vlad, de la Perfect Bike, e stăpânul mecanicilor (el a reglat-o).

Palatul Ghica a venit ca o binecuvântare. Nu mai aveam apă (am consumat doi litri până acolo), am făcut repede plinul și, încărcat de energie și speranță, am luat-o din loc cu gândul că o să recuperez din timpul pierdut.

Entuziasmul a dispărut brusc la coborarea din spatele palatului, pentru că iar era blocaj. Deprimant! Deja făcusem 2h30′.

Ultimii kilometri au fost groaznici. Am pierdut tot ce recuperasem la aeroport. Mâinile mă dureau groaznic, iar șaua îmi provoca niște senzații înfiorătoare, mai ales pe ultimii trei kilometri, unde drumul era super accidentat. Simțeam cum se apropie contracturile la picioare și opream din cinci în cinci minute.

Am terminat pe locul 2.080. La anul, iar în pluton!

De bine

Nu pot să neg că senzațiile pe care le-am trăit la Prima Evadare 2013 nu au fost super. M-am deconectat de tot ce înseamnă job, stres etc. Organizarea a fost excelentă, iar orezul cu pui foarte bun :). Tricoul, să nu uit de el, îmi place foarte mult.

Dacă la anul se găsește o variantă mai bună pentru start, Prima Evadare devine cel mai tare concurs de MTB.