Riders Club Moara Vlasiei - traseu mountain bike

RidersClub-logo

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Riders Club Moara Vlăsiei.

Pentru cei care trăiesc zi de zi în capitala aglomerată este greu de crezut că o zonă atât de frumoasă, cum este cea de la Moara Vlăsiei, se află atât de aproape de București. Cei care se aventurează în inima ascunsă a pădurii sau străbat linia ce șerpuiește pe lângă lac, nu pot decât să se îndrăgostească de această oază de liniște și verdeață.

În data de 25 mai, pe acest traseu, unul nu foarte frecventat până acum de amatorii de ciclism, va avea loc a treia competiție de mountain bike din calendarul Riders Club.

Riders Club Moara Vlasiei - traseu mountain bike

Cum se ajunge la zona de start?

Cu mașina, pe DN1 până în centrul orașului Balotești, unde se face dreapta, spre Căciulați. Se trece podul peste A3 și se ajunge în Moara Vlăsiei. La trei kilometri după pod se face stânga (în dreptul monumentului) și semai înaintează un kilometru la zona de start.

Înscrieri

Pentru a putea participa într-o competiție din calendarul Riders Club e nevoie de crearea unui cont gratuit de membru, pe www.ridersclub.ro, iar apoi de înscrierea online pe pagina competiției.

Înscrierile în cea de-a treia competiție Riders Club – Moara Vlăsiei, 25 mai, rămân deschise până vineri, 24 mai, la orele 16:00.

Taxa de participare este de 60 de lei, până duminică, 19 mai, respectiv de 80 de lei, pentru înscrierile efectuate după data menționată. Pentru cei care vor să se înscrie în ziua evenimentului, taxa de participare va fi de 100 de lei.

Riders Club Moara Vlasiei - lac traseu mountain bike

Pachetul de concurs

Ce primești în schimbul înscrierii? Pe lângă experiența parcurgerii unui noi traseu, vei beneficia în pachetul de concurs de:

  • număr de concurs
  • cip de cronometrare de unică folosință
  • baton/doză Isostar
  • biscuiți Grand Papa și brioșă
  • voucher valoric 60 de lei oferit de Bike XCS
  • voucher valoric 300 de lei oferit de BikeXpert
  • voucher valoric 400 de lei pentru înscrierea unei echipe de companie în Romanian Corporate Sports (www.corporatesports.ro)
  • doză Ursus Cooler
  • brioșă la finalul competiției.

În plus, vei beneficia de:

  • apă
  • băutură izotonică Isostar
  • fructe și dulciuri la start și la punctul de alimentare de pe traseu
  • șapte puncte de asistență medicale
  • spălare biciclete
  • comunicații de urgență prin Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență
  • participarea la tombolă.

Traseul

Pădurea Șurlari se află la o distanță de aproximativ 30 de km de București, la marginea localității Moara Vlăsiei. Deși nu e foarte vastă, pădurea se remarcă prin peisajele fascinante de pe malurile lacului ce o mărginește pe toată lungimea sa. Traseul concursului are 16 km și conduce participanții pe căi largi până într-un colț ascuns al pădurii, unde se face trecerea spre un drum cu peisaje sălbatice ale lacului.

Urmează un sigle track, unde se face apropierea de apă pe partea împădurită. Cărările pădurii conduc apoi în zone largi, luminoase, unde n-ar fi nicio surpriză să își facă apariția căprioarele.

Diferența de nivel este de aproximativ 20 de metri.

Punctul de plecare: Sudul Pădurii Șurlari, DC-184.

Accesare harta traseu

Program:

  • 11.00: Start nivelurile 1, 2, 3, 4 (start în valuri la diferență de 5 minute)
  • 15.30: Timp limită de parcurgere a traseului
  • 15.30: Festivitatea de premiere

Premii

Primii trei clasati în cadrul fiecărei categorii se vor bucura de premii oferite de către organizatori cu sprijinul sponsorilor și partenerilor Riders Club.

În plus, concursul de la Moara Vlăsiei oferă tuturor riderilor participanți șansa de a câștiga unul dintre premiile puse în joc la tombolă.

Pentru a intra în posesia premiului, riderii trebuie să fie prezenți la extragerea din cadrul festivității de premiere și să aibă asupra lor numărul de concurs și un act de identitate.

Premiile oferite în cadrul tombolei sunt:

  • un cadru de carbon compozit Giant pro XTC, în valoare de 7.000 de lei;
  • un tricou al echipei Skil;
  • trei pachete cu premii Isostar (șapcă, bidon, produse energizante)
  • trei baxuri de Ursus Cooler.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds