Au trecut aproape patru zile de când am participat la Prima Evadare și încă resimt o parte din oboseala acută care s-a instalat în corpul meu, supus celui mai mare stres competițional din acest an.

Prima Evadare o fi el un concurs prietenos și plat, dar dificultatea acestei curse depinde exclusiv de cum o abordezi, dacă vrei să fii în față, trebuie să tragi de tine la maximum, acolo nu stă nimeni să te aștepte, să-ți țină un loc cald la roata din spate și să-ți taie vântul.

Cu această atitudine – una războinică – m-am așezat la startul Primei Evadări, având pe bicicletă numărul de concurs 140.

S-a plecat foarte tare, iar spre deosebire de anul trecut, când la 35km/h gâfâiam ca un tractor la deal, acum m-am simțit confortabil pe asfalt, până la intrarea în pădure. M-am dus spre 50km/h, în condițiile în care în roți nu aveam mai mult de 2 atmosfere, erau moi adică, ca să aibă aderență pe noroi.

La peste 45km/h este ușor să găsești pe cineva mai puternic decât tine și să stai în roata lui, ceea ce am și făcut. Mi-am conservat energia, până la intrarea în pădure, când am dat prima oară de noroi.

Prima Evadare = noroi, se știa!

Știam ce mă așteaptă, era imposibil să nu fie noroi la Prima Evadare, mai ales la cât a putut să plouă săptămâna trecută. Am concurat pe traseul de ploaie, mai scurt decât cel clasic, de 55 km, dar mult mai abordabil.

Nu avea să fie o plimbare prin parc, evident, în ciuda eforturilor pe care le-au depus organizatorii, care au turnat tone de pietriș pe traseu, l-au bătătorit, au inclus segmente de asfalt șamd. Am urmărit și am apreciat efortul lor, în special în momentele grele, când pe traseu se putea intra doar cu roaba, spre exemplu (vezi album foto cu lucrările efectuate la traseu).

Pe scurt, nu mă așteptam să-mi fie ușor, mai ales că nici nu aveam bicicleta echipată cu anvelope de noroi.

Imediat după intrarea în pădure a început cu adevărat cursa. Nu aveam perspectivă, nu știam ce mă așteaptă la un metru în față, ce trebuie să evit și cum să abordez terenul. Pedalam în orb, bazându-mă pe faptul că dacă cei din fața mea nu au căzut atunci nu mi se va întâmpla nici mie. Treptat, pe măsură ce minutele se scurgeau, nesiguranța s-a transformat în relaxare și am împins cu forță maximă către culmile gloriei.

Cu toate că am plecat tare pe asfalt, mi-am dat seama că am de recuperat multe poziții, dacă vreau să prind prima sută. Mă simțeam puternic, aveam forță și energie și am depășit la foc automat tot ce prindeam, atunci când mi se ivea ocazia.

Când am ajuns la șoseaua de centură încă simțeam că este aglomerație, încă aveam adversari de întrecut, încă nu ajunsesem să pedalez lângă bicicliști cu nivel asemănător cu al meu.

Când am intrat pe șosea, spre Palatul Ghica m-am aplecat peste ghidon, să fiu cât mai aerodinamic și am tras cât de tare am putut. Am prins câteva plase, după care am depășit și tot așa. N-am oprit la Ghica, aș fi luat un pic de apă, dar aveam viteză mare, iar voluntarii nu întindeau decât pahare.

Am avut trei geluri energizante și un baton la mine. Am înghițit două geluri, dar sincer nu mai țin minte când le-am luat. Unul l-am băgat repede pe o porțiune de asfalt, celălalt pe teren offroad, dar plat. Am avut grijă de fiecare dată să pun ambalaul într-unul din buzunarele din spate ale tricoului de ciclism, din păcate am văzut cum alți concurenți aruncau din mers gunoaiele, fără se le pese câtuși de puțin de natura din jurul lor.

Cu toate că s-a concurat pe traseul de ploaie, a fost una dintre cele mai rapide curse pe care le-am făcut la Prima Evadare – și am prins vreo două ediții perfect uscate! Chiar anul trecut a fost una dintre ele.

[table id=47 /]

Diferența s-a făcut pe ultimii 4-5 kilometri

Pentru mine, bătălia decisivă s-a dat pe ultimii 4-5 kilometri, când am pierdut mult râvnita poziție <100.

N-am luat nicio căzătură până în ultimii 4-5 kilometri, când am dat de un teren extrem de instabil, cu noroi alunecos și nemilos, unde ar fi fost perfecte cauciucuri de noroi. Terenul ăsta m-a sleit de puteri, de fiecare dată când mă ridicam după căzătură și încercam să reintru în cursă pierdeam valuri de energie, derapam, mă simțeam neputincios.

Aici au apărut și crampele, nu foarte dure, dar suficient de acute încât să mă încetinească și mai mult.

Pe ultimii kilometrii am simțit cum se risipește munca mea, agoniseala celor peste 40 km în care am tras în zona maximă, în care am depășit, în care îmi câștigasem un loc în prima 100.

În zona de noroi a ultimilor kilometri au fost depășit de cel puțin 15 concurenți, iar  la fiecare depășire deveneam tot mai frustrat. Nu-mi explicam cum de ei reușesc să pedaleze, iar eu fac patinaj artistic. Aveau skills-uri, aveau anvelope, nu știu, cert este că îi petreceam cu privirea și nu aveam cum să răspund.

La sfârșit, pe ultimii 300 de metri, când aș fi putut să accelerez, că era linie dreaptă și teren propice, n-am mai putut, efectiv. Am lăsat bicicleta să alunece din inerția pe care o generau picioarele mele transformate în macaroane fierte, m-au mai depășit și acolo vreo doi, trei.

A fost o cursă rapidă, intensă, nebună, în care mi-a lipsit un strop de energie, iar la sfârșit și ceva abilități tehnice. Dar am fost acolo, aproape de marele vis, de primii 100. M-am clasat pe locul 107 la nivel general și pe locul 20 la categoria de vârstă 40-49 de ani.

Nu vreau să-mi caut scuze, însă mă consolează faptul că între primii 100 de finisheri sunt băgați și cei de la Elite, sportivii profesioniști, cu care eu nu mă pot compara.

M-am uitat pe clasament și am constatat că aceștia ocupă cel puțin 50 de locuri în prima sută. Spre exemplu, Răzvan Jugănaru s-a clasat pe locul 25, cu 1:47:14 (Raul Sînza, câștigătorul, a făcut 1:41:06).

Mai departe, Marian Frunzeanu, fost campion național la ciclism șosea, fost câștigător la Prima Evadare, a ocupat poziția 42, cu 1:57:14, iar Alex Ciocan, Marele Ciclist, s-a clasat pe locul 58, după 2:01:50. În aceste condiții, sunt foarte fericit cu timpul meu, de 2:11:25.

Am fost la doar două minute distanță de ultimul clasat de la categoria Elite, Paul Georgescu, de la Dinamo-BikeXpert-Superbet.

Fun fact :), am bătut două sportive de la Elite feminin, pe Miruna Gîrbacea și Karina Kubat.

Baie în lacul Snagov, întoarcere acasă pe bicicletă

După ce am trecut linia de finish m-am dus direct la spălat bicicleta, unde nu am avut prea mult timp de așteptat – norocul celor care ajung printre primii la linia de sosire. Pe urmă, la grupul sanitar erau conectate mai multe furtune la apă, unde m-am putut spăla cât de cât impecabil.

Relaxat, m-am îndreptat spre lacul Snagov, am trecut de gardul închis cu lacăt de la ponton și am făcut o scurtă baie, să mă răcoresc. Am înotat în larg, am dat drumul la brațe, am lăsat picioarele moi și m-am bucurat de apa liniștită a lacului.

Îmi luasem la mine haine de schimb, depozitate la garderoba pusă la dispoziție de organizatori, m-am schimbat, am mâncat pastele super delicioase, am băut un Red Bull și am pornit-o spre casă, pe șosea.

Îmi pare rău că am uitat să-mi iau de acasă ulei de lanț, mi-a scârțâit tot drumul.

Garmin-ul mi-a sugerat să iau o pauză de trei zile, după ce am salvat și ultimul workout, întoarcerea pe bicicletă la București :).

Să vină 2020!

Prima Evadare rămâne o nucă tare pentru mine, dar reușesc eu până la urmă s-o sparg! Trebuie să fiu optimist și să sper că în 2020 voi reuși să obțin mult doritul tricou al celor primii 100.

Cifre impresionante pentru Prima Evadare 2019

Anul acesta am participat la ediția cu numărul 11, iar cifrele din spatele acestui concurs sunt pur și simplu impresionante, trebuie să le trec aici, ca să vă dați seama de ce această competiție este cea mai mare din România, dar și din Europa de Sud Est.

Le-am luat chiar de pe site-ul Primei Evadări, de aici.

“PRIMA EVADARE” 2019 ÎN CIFRE

• traseu – 50 de kilometri
• concurenţi înscrişi – 2.582
• numărul participantelor înscrise  – 296
• numărul concurenţilor peste 50 de ani înscrişi – 121
• vârsta celui mai tânăr participant – 4 ani
• numărul copiilor sub 15 ani înscrişi – 255
• cupluri concurente înscrise – 33
• categorii de concurs – 15
• premii de peste 8.000 de euro
• premiul câştigătorului: 1.800 de lei
• fond de premiere sportivi legitimaţi (7 concurenţi): 6.500 de lei
• 4 puncte de alimentare şi hidratare pe traseu şi la Sosire
• numărul voluntarilor – 300
• 6 echipaje de urgență
• 18 echipaje de poliție
• 1 elicopter pentru fotografierea, filmarea si monitorizarea cursei
• 6 ore de transmisie live a evenimentului
• 20 de fotografi oficiali
• servicii de transport concurenţi / biciclete (din zona de Sosire către zona de Start) – 15 autobuze
• 22 km au avut de parcurs copiii mai mici de 9 ani
• cronometrarea cu 5 timpi intermediari
• tricouri “Top 100”, oferite celor mai buni 100 de concurenţi
• medalii turnate în metal “Top 500”, oferite primilor 500 de concurenţi
• tricouri, kit-uri de înscriere şi medalii pentru participanţi – 2.582.