Primul maraton - antrenament alergare

În urmă cu două săptămâni eram pesimist și debusolat, pentru că nu-mi regăseam motivația pe care se sprijina dorința de a alerga primul maraton. Între timp, m-au apucat durerile. Mă dor oasele, mă dor mușchii, mă dor articulațiile, mă doare sufletul. Mă doare și când merg, mai ales piciorul stâng, la șold și la genunchi.

Sâmbătă m-a așteptat cea mai grea încercare de până acum: 28 de km. Cea mai recentă alergare lungă fusese de 24 km și, atunci, pe moment, nu mi s-a părut mare filosofie.

Acum, la 28 de km a fost altă poveste. Am plecat la drum cu dureri. M-am trezit la 04.30, afară era beznă, iar eu nu eram sigur că vreau să fac așa  ceva. Am încercat rapid să găsesc niște scuze. Cea mai la îndemână era cea cu piciorul. Au, mă doare! Mi-am adus aminte, însă, ce mi-a spus Gabi Solomon în urmă cu o zi, la telefon. “Aleargă, așa cum poți, iar pe la km 20, dacă simți că nu mai poți, mergi un kilometru și mai vedem”.

Gabi, pentru cine nu știe, este un maratonist experimentat, iar în acest moment este implicat într-un program de antrenament pentru primul maraton pentru mai mulți angajați Raiffeisen Bank România. Eu alerg în paralel cu ei și, când pot, particip la ședințele lor comune.

Revenind, am încercat să găsesc o scuze, n-am reușit. La 06 alergam deja în parcul Herăstrău. Era încă întuneric și mi-am luat lanterna cu mine, să nu mă întâlnesc cu vreun câine grijuliu că-i încalc teritoriul. N-a fost cazul. M-am întâlnit însă, pe lângă terasele de pe malul lacului, cu mai mulți petrecăreți, care nu păreau la sfârșitul distracției lor, ci la început. În rest, liniște, eu și gândurile mele.

Știam că am de alergat 28 de kilometri, așa că nu m-am gândit absolut deloc câți kilometri am alergat în prima oră. Nu m-a interesat nici viteza medie. Am alergat cu tot traseul cu muzică în urechi. Nu pot altfel. Mă plictisesc.

Pe la kilometrul 20 mă gândeam că mai am patru kilometri și voi ajunge la distanța pe care am mai alergat-o deja. Asta m-a liniștit. Însă, după kilometrul 24 am simțit că voi avea probleme. Am început să alerg din ce în ce mai încet și mă tot gândeam că sunt atât de aproape de sfârșit, dar că nu mai pot, că sunt obosit.

Cred că am fost aproape de the wall. Și a fost unul de ordin psihic, nu fizic. Mai aveam doi kilometri și, brusc, fără să-mi dau răgaz de gândire, m-am oprit. Mi-am fixat însă imediat un coș de gunoi, aflat la 50 de metri și mi-am promis că voi reîncepe să alerg după ce trec de acel coș. M-am ținut de cuvânt, însă a fost extrem de greu. Alergam foarte încet și suflam ca o locomotivă cu aburi. Ultimul kilometru a fost cel mai greu. Mi-am numărat fiecare metru, mă uitam la ceas în fiecare secundă.

Am reușit, însă, și sunt foarte fericit. După alergare mi-am scos adidașii din picioare și am merg vreo 2 km așa, relaxat, calm, uitându-mă înțelegător la cei care alergau prin parc.

A fost o experiență interesantă. Mai am încă o alergare lungă, de 32 de km și gata! Urmează maratonul. Sper să nu mai cedez.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

One thought on “Primul maraton: Devine tot mai greu!”
  1. … FELICITARI ! , … ai simtit , … ai trait , … ai servit , … exact ingredientele maratonului , … povestea merge mai departe , … Mult Succes !

Comentează

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.