Concursul foto organizat de biciclistul.ro a stârnit interesul şi ambiţia multor utilizatori, biciclişti ori ba. Drept dovadă, în concurs au fost validate 230 de poze. Sincer, nu mă aşteptam să fie atât de multe.

Chiar dacă a fost mult balast – o recunosc! – juriul a avut la dispoziţie cel puţin 10 poze foarte bune care meritau locul întâi. Şi, pe această cale, îi felicit pe cei din top 10, sper că sunt mândri de pozele lor şi sper că vor continua să-şi hrănească pasiunea pentru fotografie şi ciclism.

Poza declarată iniţial câştigătoare a fost scoasă din concurs, pentru că cel care a trimis-o n-a putut să facă dovadă originalului. Sincer, nu mă interesează motivele pentru care n-a putut să dovedească faptul că poza îi aparţine. M-a interesat corectitudinea concursului şi transparenţa lui, pe care am încercat s-o menţin cât mai sus.

Prin urmare, poza de pe locul 2 ar fi trebuit să fie declarată câştigătoare, numai că pe locul secund erau două poze! Juriul a fost pus la treabă din nou. A fost o luptă strânsă. Poza care a fost aleasă drept câştigătoare a reuşit să obţină un avans de numai două puncte.

Locul 1, Dan Groza

Locul 2, Dana Dulea


By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

9 thoughts on “Răsturnare de situaţie, avem o nouă poză câştigătoare”
  1. Felicitari castigatorului, este o poza demna de premiu dupa parerea mea (dupa citirea interviului mi-a eliminat orice suspiciune).
    Nu stiu de ce oamenii is asa rai, oricare poza ar fi castigat nu v-ar fi multumit pe fiecare in parte decat daca castigati voi. Si cum este un singur castigator tot timpul vor fi nemultumiti.
    Am vazut o poza cu cel care a castigat, si din poza imi dau seamna ca poseda un DSLR. Daca analizezi poza este pe masura aparatului(vorbesc din proprie experienta, detin un model de Nikon), deci nu pare copiata de pe internet cum sustin antescriitorii mei.

  2. Emilian Nedelcu: de ce mi-ai sters comentariul meu ? pt ce motiv ? eu am spus doar adevarul pana acuma

  3. Ce anume ar trebui sa ma faca sa observ ca “sunt copiate de pe net”?

    Castigatorul pozei mi-a trimis originalul, care este original, fara indoiala. Daca ai tu dovezi din care sa rezulte ca pozele sunt furate, te invit sa le aduci la lumina. Dar afirmatiile tale nu se bazeaza pe nimic concret, asa ca te invit sa incetezi cu acuzatiile nefondate.

  4. pentru Emilian Nedelcu : Crezi ca aceste 2 fotografii apartin celor 2 concurenti ? Sunt copiate de pe net ambele, exact cum am spus si la poza pe care ati declarat-o castigatoare prima data, am spus ca e copiata de pe net si asa a fost si asa sigur este si cu aceste 2 poze.Chiar nu observati ca sunt copiate de pe net ?

  5. Biciclistul roman nu se distreaza pe plaja la mare cu bicicleta… Asta o fac cativa oameni din 21 de milioane cati is in tara asta… Nu stiu ce au gasit membrii juriului asa interesant la poza asta. Erau multe poze mult mai bune.. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.