Ieri m-a sunat Răzvan Jugănaru, antrenorul echipei Dinamo BikeXpert Racing Team, ciclist cu ani de experiență și organizator de concursuri MTB. M-a sunat pentru că a citit articolele publicate pe Biciclistul.ro despre participarea sportivilor români la Cupa Mondială de la Albstadt (aici și aici), dar și cel despre concursul  MTB XC Stejarii Seculari, care a pus la bătaie puncte internaționale UCI, dar la care s-au prezentat foarte puțini cicliști români.

A simțit nevoia să să ia poziție în legătură cu aceste subiecte, completări pe care le voi reda în continuare. A fost o convorbire lungă, am discutat mai multe lucruri, am extras ce mi s-a părut relevant în legătură cu subiectul pomenit mai sus.

Înainte de a reda ideile lui Răzvan Jugănaru aș vrea să fac și eu o completare. Nu consider că am jignit niciun sportiv, în toate articolele m-am rezumat la cifre și nimic mai mult. Apreciez faptul că Răzvan Jugănaru a ales să mă sune și să-mi spună ce avea de spus, mi se pare o atitudine normală, nu ca cea adoptată de Tudor Oprea, care mi-a comentat pe Facebook că scriu mizerii. Tudor Oprea este cel mai bine clasat mountain biker român, în ciuda vârstei de aproape 40 de ani, face parte dintr-un club serios, care investește în ciclism și este și directorul de vânzări al companiei Rom-Eurotrade, importatorul oficial Shimano în România. Consider că ar fi putut avea o atitudine mai civilizată de la înălțimea funcțiilor sale.

Răzvan Jugănaru:

“Am citit articolele tale, sunt scrise ok, dar am impresia că cineva te-a supărat foarte, foarte tare, din lumea celor de la Elite”.

“Întotdeauna am spus că suntem buni la noi, dar când ieșim afară suntem dezastru”.

“I-am trimis pe băieți acolo pentru că au nevoie de experiență”.

“Ce-am văzut la cicliștii care au plecat afară: au avut nevoie de minimum doi ani să se acomodeze și abia apoi să dea rezultate. Spre exemplu, Eduard Grosu de când era junior se ducea în Italia și alerga pe-acolo. Abia de vreo doi ani a început să-și pună amprenta”.

“Ne desparte cultura. Ei trăiesc ciclismul, nu doar îl practică”.

“Când am început eu ciclismul, acum 10-11 ani, cei de afară erau unde suntem noi acum”.

“Cu ce avem noi în țară acum, nu putem emite pretenții. Doar puștii vor fi poate acolo, la jumătate. Noi încercăm să deschidem porțile. Niciunul dintre sportivii de peste 17 ani nu o să poată să se ridice la nivelul de afară. E imposibil. Sunt mult prea în față și noi știm prea puține ca să-i învățăm pe ceilalți”.

“Țin legătura cu mai mulți antrenori din Europa și încerc să înțeleg modul în care gândesc și modul în care dau programele de antrenament”.

“Cel mai important este să mergi cu ei în curse tot timpul, să evoluezi prin curse. Să trăiești cu ei, să vadă lumea lor. Lumea aia ar trebui să fie și la noi. Concursurile de masă sunt un bun început, de acolo vor ieși vârfurile”.

“De ce am ales ca sportivii noștri să meargă afară? I-am trimis acolo pentru experiență. Știam că nu vor face nimic, dar vreau să vadă care este nivelul și să nu li se urce la cap. Vreau să fie cu picioarele pe pământ, pentru că sunt departe și trebuie să muncească”.

Despre participarea lui Ede Molnar la Cupa Mondială de la Albstadt:

“E dificil când pleci din spate de tot, ai un handicap. Ede a mers foarte bine, era undeva la jumătate, dar a pierdut 50 de poziții la o căzătură destul de rea. A forțat și și-a cam luat-o. După ce pierzi 50 de poziții nu prea mai poți să recuperezi”.

“Trebuie să avem un lot național, iar asta e treaba Federației, care să fie ținut numai în curse afară. Din păcate, finanțele pentru asta nu există. Pe vremea lui Romașcanu, lotul lărgit stătea numai în cantonamente”.

Nu putem sări etape. Trebuie să găsim varianta cea mai scurtă să ne apropiem de ei. Trebuie să ne implicăm și să venim cu soluții. Eu îmi încerc norocul și vom vedea dacă o să fie bine.