Riders Club a lansat calendarul de competiţii pe care le va organiza în 2015 şi ne aduce în prim plan primele trei concursuri: Urban Trail XCC, Ziua B şi Beach Race XCO.

Urban Trail XCC va fi o competiţie de tip cross country short circuit, cu un traseu care va pune la încercare abilităţile tehnice ale concurenţilor. Va avea loc în data de 15 martie în complexul Romexpo, din Bucureşti.

Organizatorii promit o cursă plină de adrenalină, cu teren denivelat, numeroase schimbări de direcţie şi nivel de dificultate 3 din 5. Prin urmare, numărul de participanţi la acest concurs de ciclism va fi limitat. Mai multe detalii.

Ziua B va avea loc în data de 18 aprilie. Pentru cea de-a doua ediţie traseul a fost regândit, nu va mai fi în pădurea Băneasa. Startul va fi dat în imediata vechinătate a parcului Phoenix Aventuria, de pe malul lacului Cernica. Va fi un traseu de 17 km, pentru începători, dar şi unul standard, de 41 km, pentru cei mai experimentaţi. Mai multe detalii.

Beach Race XCO va avea loc în data de 25 aprilie, pe plaja Corbu, din Constanţa. Cursa are un traseu ce trece pe plajă şi faleză. Este un concurs inclus în calendarul UCI, cu puncte pentru Olimpiada din 2016, de la Rio. Mai multe detalii.

Înscrierile la toate cele trei maratoane sunt deschise online pe ridersclub.ro, platformă ce poate fi accesată şi în limba engleză.

Comentarii

Dacă tot ai ajuns la sfârșitul articolului, aș vrea să-ți mai rețin atenția două secunde. Biciclistul.ro este un blog independent, susținut din resurse proprii. De aceea, orice contribuție venită din partea cititorilor este binevenită, mă va ajuta să generez conținut original și de calitate. Cum poți ajuta? Cu o mică donație lunară, de 1$, 3$, 5$ sau orice sumă vrei tu. O poți face aici:  https://www.patreon.com/join/biciclistul?. Mulțumesc anticipat!