Riders Club - Moara Vlasiei - start

Nu puteam să ratez concursul de mountain bike de la Moara Vlăsiei, care face parte din calendarul de evenimente marca Riders Club, mai ales în condițiile în care Biciclistul.ro era și partener media.

Eram curios să simt pe viu atmosfera concursului, să iau pulsul de la fața locului, ca să scriu în cunoștință de cauză.
Cu o săptămână înainte de concurs, Emilian a devenit indisponibil pentru acest concurs, din cauza unei accdientări, așa că am rămas eu pe metereze.

Pregătirile

Știam că va fi un traseu majoritar plat și, cum concuram la traseul de 16 km, speram să trag tare, pentru că pe distanțe scurte dau randament bun.

În dimineața concursului am urmat ritualul clasic: pregătit echipamentul, demontat bicicleta, sus cu ea în mașină, popas la McDonald’s Otopeni pentru cafea și “joncțiune” cu câțiva prieteni, participanți și ei la cursă. La o distanță de 45 de minute de mers cu mașina se afla locul competiției.

Mi-a plăcut chiar de la prima vedere: spațiu deschis, locuri de parcare suficiente, aflate chiar în apropierea locului de start.

După ce mi-am reglat puțin bestia, la cortul Freerider, m-am așezat la  start. Mi-a plăcut  că plecarea s-a făcut aerisit, organizat, iar concurenții au fost civilizați. Nu a fost îmbulzeală. Frumos!

Traseul

Traseul mi-a plăcut foarte mult. Zilele astea a tot plouat și mă temeam că mă voi mocirli și noi voi putea să pedalez din cauza asta. Dar traseul de la Moara Vlăsiei avea noroi exact cât era nevoie pentru ca această cursă si fie extrem de fun. M-am simțit ca un copil și, la un moment dat, m-am trezit că intram cu intenție prin bălțile din prima parte a traseului.

Eram montat să scot un timp bun. Știam că în jurul kilometrului șapte începe o porțiune largă, unde pot să fac depășiri. Prin urmare, am încercat să stau în mijlocul plutonului și să atac după punctul de alimentare.

Concurenții de la nivelul patru (Riders Club acordă nivel fiecărui concurent, în funcție de experiența sa și rezultatele obținute) mi se păreau ușor de depășit. Forțaseră, în prima parte, prin noroi și acum, când aveam eu de gând  să atac, îi vedeam că nu prea mai aveau suflu. Ăsta era momentul meu!

Pană!

Totul mergea strună. Picioarele mă țineau, gelurile de la High5 își făceau efectul, suflu aveam, dar…Când să începe marele atac, am simțit că dau greu la pedale și parcă mă afund în noroi.

PANĂ!

Nu știu dacă ați mai trăit această experiență, să faceți pană în noroi. Mi s-a părut groaznic. Norocul meu, dacă pot să spun așa, a fost că pana era la roata din față. La cât noroi aveam pe pinioane, foi și întinzător, dacă făceam pană pe spate acolo lăsam bicicleta.

Nu-mi venea să cred!

În astfel de momente frustrarea e maximă. Se năruiește tot ce ai construit. Bineînțeles, m-au depășit majoritatea concurenților.

Important: îmi trebuie o pompă serioasă, pentru că ce aveam eu, o caricatură de 12 lei de la Decathlon, m-a făcut să fac scurtă la mână. Mai mult mi-a luat să umflu camera decât să o schimb.

Sunt la a 13-a competiție cu bicicleta asta și nu am făcut nicio pană, până ieri. Țineam pompa mai mult de decor, ca accesoriu. Prost accesoriu.

Mă rog, după întâmplarea asta cursa a devenit anostă și enervantă. Mă depășise toată lumea, cei de la Elite veneau puternic din spate și trebuia să intru în boscheți să le fac loc.

Noroc cu finish-ul, că a fost reconfortant: două beri Ursus  Cooler (fără alcool), o brioșă bună și bicicleta spălată.

În orice caz, competițiile Riders Club sunt de nota 10 în ceea ce privește organizarea. Cu siguranță că o să mai particip și la următoarele. Bineînțeles, cu pompă nouă :).

Eu, la sfârșit 🙂
Riders Club - Moara Vlasiei - Sorin Costea

Comentarii