Am citit pe Agerpress că Steaua le-a legitimat în cadrul secţiei sale de atletism pe alergătoarele kenyene Joan Chelimo, Stela Ruto şi Delvine Meringor.

Joane Chelimo este deja calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la proba de maraton. Are 29 de ani și crede că poate câștiga o medalie olimpică. Are record personal 2:26:24 la proba de maraton și 1:05:04 la proba de semimaraton.

“Vreau să obţin cele mai bune performanţe pentru Steaua, să devin campioană olimpică şi să bat recordul mondial. Ştiu că România are o campioană olimpică la maraton”, a spus Chelimo.

”Am ales atletismul în primul rând pentru că la noi în familie toată lumea aleargă, dar îmi place cu adevărat acest sport. Kenya domină cursele de fond pentru că este o ţară de alergători. Mâncarea este sănătoasă, iar altitudinea ţării de peste 3.000 de metri ne avantajează. La noi sunt distanţe mari până la şcoală. Eu alergam zilnic 10 kilometri, dar asta face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Vreau să câştig fiecare cursă la care iau parte şi să fiu cea mai rapidă”.

Stela Ruto are 20 de ani şi aleargă în principal în proba de 3.000 metri obstacole.

În vârstă de 25 de ani, Delvine Meringor este specialistă în probele de 10.000 de metri şi semimaraton. Meringor este câştigătoarea Semimaratonului Internaţional de la Bucureşti de anul acesta cu un nou record al cursei.

“Vreau mereu să câştig, să devin campioană olimpică şi mondială”, a afirmat la rândul ei.

Cele trei sportive sunt antrenate de către Carol Şanta, antrenor de atletism de peste 11 ani în Kenya.

“Ele se pregătesc cu mine de aproximativ doi ani, iar eu sunt tare încrezător în potenţialul lor şi în dorinţa lor de afirmare. Rezultatele lor de până acum îmi dau siguranţa că ele vor reuşi să îşi îndeplinească obiectivele. În perioada rece ele se vor pregăti în Kenya, unde clima e perfectă pentru antrenamente”, a spus Carol Șanta.

Înțeleg că există intenția de a naturaliza aceste sportive care, iată, ne-ar putea reprezenta țara la cel mai înalt nivel, la Jocurile Olimpice. Dacă la noi în curte nu mai găsim o Constantina Diță, de ce să nu ne uităm peste garul Keniei?

Din punctul eu de vedere există și un mare ”din păcate”. La triatlon nu avem cine știe ce tradiție, iar naturalizarea lui Felix Duchampt mi s-a părut o mișcare logică din partea FRTRI. Însă atletismul românesc are rădăcini adânci, avem o istorie atât de glorioasă, plină de medalii de aur la toate competițiile internaționale și, DIN PĂCATE, nu mai suntem în stare să producem campioni.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE