Swimovate Pool-Mate Pro - ceas pentru bazin

Am primit de curând  la teste Swimovate, un ceas special pentru antrenamentele în bazin, util celor care vor să-și urmărească evoluția, cu cifre și grafice, care mi se pare numai bun pentru triatloniști.

Există mai multe modele, eu am primit Swimovate Pool-Mate Pro, care îți permite să ții o evidență a numărului de ture pe care le dai la bazin, dar și să descarci datele pe computer.

Este rezistent la apă până la o adâncime de 50 de metri și poate fi  folosit în bazine de cel puțin 18 metri lungime.

Swimovate Pool-Mate Pro - ceas pentru bazin

Cum e împachetat Swimovate

Ceasul vine împachetat într-o cutie care, de fapt, conține două cutii mai mici. Într-un se află ceasul, iar în cealaltă se află dockstation-ul, prin intermediul căruia conectezi aparatul la PC, prin USB.

Swimovate Pool-Mate Pro cutie

Swimovate Pool-Mate Pro cutie spate

Swimovate Pool-Mate Pro cutiile

Cum arată Swimovate

Ceasul, în sine, pare subțirel și, în orice caz, e mult mai mic decât un ceas obișnuit de triatlon. La prima vedere, dacă ești obișnuit cu ceasuri mai mari, pare a fi un ceas de damă.

Swimovate Pool-Mate Pro in mana

Swimovate Pool-Mate Pro pe mana - vedere de sus

Swimovate Pool-Mate Pro pe mana - vedere din lateral

Swimovate Pool-Mate Pro in mana - vedere apropiata

Swimovate Pool-Mate Pro - vedere laterala butoane

Swimovate Pool-Mate Pro - vedere spate

Cum se conectează

Să trecem mai departe. Spre deosebire de ceasul meu pentru alergare, Garmin Forerunner 110, care are un sistem mai complicat, Swimovate are un sistem simplu de conectare a ceasului la calculator. Ceasul se întoarce invers și se introduce, pur și simplu, în dockstation, cele patru butoane pe care le are fiind totodată și conectori.

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation din cutie

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation vedere sus

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation vedere spate

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation conectat cu cablul

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation conectat cu cablul vedere laterala

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation conectat cu ceasul

În următoarea lună voi merge cu el la bazin, să văd cum se comportă și ce fel de informații salvează.

Swimovate Pool-Mate Pro dockstation si ceas

Am înțeles că ceasul va fi disponibil la un preț de aproximativ 500 de lei.

Cine e Swimovate?

Comentarii