Primul triatlon, adică debutul meu într-o competiție de triatlon, a avut loc în cadrul Triathlon Challenge Mamaia 2010, unde am făcut proba sprint – 750 de metri înot, 20 km ciclism și 5 alergare.
Înotul a fost cea mai grea probă, pentru că am primit multe picioare, coate şi pumni în gură. Eram atât de îngrămădiţi în apă, încât am avut impresia că am ajuns în infernul lui Dante, în cel mai al naibii cerc. Mi s-a tăiat respiraţia după primii 50 de metri, înotam ca un bezmetic, fără să respect nici cea mai de bun simţ regulă a sportului. Pe la jumătatea traseului mi-am revenit un pic şi am început să dau mai vârtos din braţe.
Am înotat craul cu capul afară, cea mai greșită strategie de înot, pentru că-ți consumă energia într-un ritm alert. Picioarele se lasă în jos, te chinui la fiecare mișcare, iar după ce înoți 100 de metri așa te apucă amețeala. După ce am ieșit din apă eram mai amețit decât atunci când beau 10 beri (în rare ocazii), mergeam pe șapte cărări, aveam vederea încețoșată, iar pulsul până la cer.
Bicicleta mi-a plăcut cel mai mult. Când am ieşit din apă aveam picioarele înmuiate, dar când m-am urcat pe bicicletă a fost ca şi cum aş fi trecut de la deşert în oază. M-am relaxat, mi-am revenit şi am început să dau vârtos din pedale. M-am bucurat că erau mulţi concurenţi cu mountain bike-uri, pentru că i-am depăşit fără drept de apel. Vlad Dulea, căpitanul echipei bloggerilor, a trăit-o pe pielea lui :).
Cu alergatul a fost aşa şi aşa. Am alergat încet, să-mi păstrez forţele, speriat fiind de perspectiva unui abandon. Până să-mi dau seama, aproape terminasem cursa, mă depăşiseră o grămadă, iar eu nu eram mai deloc obosit. Să vă spun şi faptul că am uitat că trebuie să alerg doar o tură, nu? Aveam în cap că trebuie să dau două ture. În afară de amnezia-mi stupidă, când m-am echipat pentru alergare, nu mi-am pus ciorapi în picioare, ceea ce avea să mă coste două răni destul de urâte în tălpi.
Una peste alta am ieşit pe locul 13 la categoria de vârstă 30+ şi fără galeria formată din Ioana, Natalia şi Vlăduţ n-aş fi reuşit. Când alergam l-am auzit pe Vlăduţ strigând “Hai tăticule!”, încurajat frenetic de Ioana :).
(Echipa bloggerilor, formată din Vlad Dulea, Doru Panaitescu şi Gabi Solomon, a ieşit pe locul 19 la proba ştafetă)
N-au existat cipuri pentru înregistrarea precisă a timpilor, dar cu toate acestea Triathlon Challenge Mamaia 2010 a fost un eveniment reuşit. Au participat peste 400 de oameni, faţă de 150, câţi au fost la prima ediţie de anul trecut. Am văzut mulţi sportivi bine pregătiţi, care mi-au deschis apetitul şi pentru alte competiţii.
Mihai, a fost placerea echipei biciclistul.ro 🙂
Multumesc!
Multumesc pentru poze si articol. Cele bune!
Felicitari pentru locul obtinut,este mare lucru sa termini un concurs de triatlon,Cu un 'tunning' in ceea ce priveste tehnica la inot si alergare, anul viitor poti obtine un rezultat mult mai bun 🙂 cat despre vreme,,,,sa speram ca traseul la bicicleta v-a fi fara vant 😀
succes !
Eu mi-am povestit experienta primei participari la un concurs sportiv… Am participat la stafeta corporate, dar cand mi-a venit randul sa alerg se dusese de mult toata tactica: calitatea bicicletei si pana au contat destul…asa ca am adoptat varianta "cel din fata mea e prima tinta"… Dar a fost frumos si plin de adrenalina!
Partenerul de la inot s-a plans si el de aglomeratie, picioare in cap, in…oua si scufundari…
In rest la organizare sunt multe de imbunatatit. Ok, se poate trece peste…dar trebuie tinut cont la editiile urmatoare.
Daca va intereseaza "trairile unui participant" le gasiti aici: http://mishade.blogspot.com
My recent post Din trairile unui participant la Triathlon Challange
Bogdan, ai dreptate, ideea cu care am plecat la drum, mai ales ca sunt amatorul amatorilor, a fost sa termin competitia pe picioare si sa nu abandonez. Am reusit acest lucru, ba chiar am prins si un loc bun, 13, cel putin in aparenta, ca nu stiu inca din cati concurenti a fost 🙂
Hai, nu fi trist, la anul o sa ai o bicicleta adecvata si ne vom bate ghidon la ghidon 🙂
Primul tău triatlon, terminat. Trebuie să fie o senzaţie deosebită, şziind că ai avut alături familia…care te-a susţinut şi încurajat. Acel "tăticule hai" mi-a ajuns şi mie la suflet…d*apoi ţie 🙂
Felicitări încă şi încă o dată! La anu vor fi şi cipuri; creştem noi mari şi nu mai depindem de impunerile Federaţiei de ciclism şi triatlon.
Subliniez şi eu ceea ce a spus Vlad Dulea: "la astfel de competitii nu vin neaparat numai sportivi de performanta! de retinut si luat exemplu!" Da, sportul ăsta poate şi trebuie să fie pentru toată lumea 🙂
trebuia tu sa zici neaparat ca ai trecut pe langa mine fara drept de apel :))) in fine, nu neg, am avut un MTB care nu era al meu, dar mergea oricum mult mai repede decat city-bike-ul meu, dar, intr-adevar mai incet decat cursiera ta 🙂
ceea ce trebuie retinut insa din acest pasaj este ca la astfel de competitii nu vin neaparat numai sportivi de performanta! de retinut si luat exemplu! 🙂
My recent post Echipa Bloggerilor – Fotografii de la Triatlon Challenge Mamaia 2010