Triatlon Sfanta Ana: impresii

Îi spun triatlon Sfanta Ana pentru că-mi vine mai uşor decât Sain Ana Lake Exterra Triathlon.

Am plecat vineri dimineaţă spre Băile Tuşnad fără să-mi pun prea mari speranţe că voi ocupa un loc fruntaş la acest concurs. Ştiu, nu este o atitudine de învingăntor, dar eram realist.

În primul rând, aveam de înotat 900 de metri, motiv suficient să mă bag în carapace şi să nu mai suflu un cuvânt. Până la urmă s-a dovedit că nu înotul  avea să fie cea mai mare problemă a mea la acest concurs, ci soarele al naibii de fierbinte din timpul probelor de bicicletă şi alergare.

Am avut ceva emoţii că nu voi mai ajunge la concurs, pentru că Dacia 1310 pe care o conducea Ovidiu Mărieş era cam îmbufnată şi ne zgâlţâia. La întoarcere s-a supărat de tot pe noi şi ne-a lăsat în drum, la 160 km de Bucureşti. Noroc cu Alexandru Samoilă (mulţumesc!) care m-a cules cu tot cu bicicletă şi bagaj şi m-a adus în Bucureşti.

Revin, însă. În noaptea de vineri spre sâmbătă am dormit ca naiba.  Ovidiu a întins uriaşul lui cort polonez în campingul de la Sfânta Ana, care era plin de turişti. Noaptea a venit ursul de vreo nouă ori şi isteria generală a cuprins pe toată lumea. S-au auzit toată noaptea ţipete, lătrături, zgomote şi, colac peste pupăză, s-au certat lângă cortul nostru doi unguri îndrăgostiţi, afumaţi bine de băutură.

A doua zi la 06.30 eram în picioare. Mi-am pregătit meticulos bagajul, m-am  asigurat că nu uit nimic şi am plecat spre lac, unde deja se strânsese lume. Am făcut ceva poze şi am înotat în tihnă, încercând să mă concentrez la respiraţie.

Am ratat startul la înot. Eram pe mal, stăteam de vorbă cu Bogdan Antohe, în timp ce Laura Martin ne făcea o poză. S-a auzit o goarnă, m-am întors, dar nu s-a întâmplat nimic. Pe urmă, la 10 secunde, văd că toată lumea începe să înoate şi m-am grăbit  şi eu să intru în apă. Am dat din coate, şi am depăşit ceva lume, dar am plecat de pe ultima poziţie :(.

Până la urmă am terminat proba de înot în 19’15”.

Nu mă aşteptam să înot aşa de relaxat 900 de metri. M-am speriat degeaba înainte de concurs şi cred că este proba care mi-a plăcut cel mai mult.

Traseul de bicicletă a avut multe urcări, care pe un soare puternic erau extrem de solicitante, dar şi multe coborâri, periculoase şi tehnice, cu bolovani aparent înfipţi în pământ, dar foarte mobili. Am apăsat mult frâna şi mi se blocaseră degetele într-o încovoială dureroasă.

Alergarea a început cu o urcare de vreo 700 de metri, pe care nu se putea alerga, ci doar merge. A fost proba cea mai dificilă, pentru că era şi ultima şi pentru că eram stors de energie.

La sfârşit am terminat pe locul 14 la categoria 30-39 de ani. Rămân cu senzaţia că puteam mai mult şi sper într-un rezultat îmbunătăţit la triatlonul de la Mamaia, care rămâne singurul concurs de triatlon cu probă de bicicletă pe şosea.

Sursa foto – Aici puteţi vedea multe fotografii de la concurs, la o calitate excepţională. Fotograful a muncit cel  puţin 12 ore pro bono şi merită tot respectul nostru. Mulţumesc pentru poze!