Alexandru Diaconu, triatlonistul anului 2010, care a obţinut locul 19 la Campionatul Mondial de Triatlon M20-24, unde a şi stabilit un nou record naţional (1h 54’09”), are nevoie de o sumă de aproximativ 20.000 – 25.000 euro, pentru a duce la bun sfârşit pregătirea pentru competiţiile din acest sezon.
 Planurile lui Alexandru Diaconu sunt ambiţioase.
Planurile lui Alexandru Diaconu sunt ambiţioase.
“Aş dori să particip la Campionatul Mondial de Half-Ironman-Florida şi la Campionatul Mondial de Triatlon Olimpic-China Beijing, ambele desfăşurându-se în a doua jumatate a sezonului. Pentru a reuşi să particip la aceste două competiţii, la care doresc să mă clasez în top 10, aş avea nevoie de aproximativ 2-3 competiţii pregătitoare. Scopul acestora este de a ma ajuta să ajung în formă maximă pentru Campionatele Mondiale”, scrie Alexandru Diaconu pe blogul său, pe care l-am descoperit azi via Gabi Solomon.
Dacă doriţi să-l ajutaţi pe Alexandru o puteţi face în mai multe feluri. Cel mai simplu ajutor este să-i promovaţi site-ul, numele şi dorinţa lui de a deveni campion, aşa cum fac şi eu acum.
Dacă doriţi să faceţi ceva şi mai concret, puteţi să-i donaţi o sumă prin PayPal, care să-l ajute să-şi îndeplinească visurile.
Alexandru şi-a făcut şi un necesar de buget pentru 2011, extrem de detaliat. Îl puteţi găsi aici.
Mai jos puteţi urmări un film de prezentare a triatlonistului Alexandru Diaconu.
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=sqqjvapsJWs&feature=player_embedded’]

se pare ca la noi triatlonul are 4 probe … inot, alergare, mers cu bicicleta …. si cautatul de sponsori
parca ai mai avut un triatlonist in cautare de niste jdemii de euro … tipul cu jocurile olimpice de la londra
sper sa faca rost de bani amandoi … de fapt sper sa ne scoatem toti cu niste bani cat mai curand 😀 … sa fie bine pentru toata lumea :))
ma bag si eu pe lista la mosu cu vreo 3000 – 5000 de euro sa-mi iau o bicla smechera de touring… daca se poate … nu e vreo panica sau ceva 😀