Biciclist - Vladut

trikids_lat

Clubul Sportiv smartatletic vă invită duminică, 13 octombrie, începând cu ora 10.00, la cea de-a doua ediţie Trikids Bucureşti. Evenimentul, unic în România, adună copiii de la patru la 14 ani să facă sport, să alerge, să meargă pe bicicletă, toate într-un cadru competitiv.

Concursurile vor avea loc pe Stadionul Naţional de Rugby “Arcul de Triumf”, spre deosebire de anul trecut când au avut loc în parcul Herăstrău. Apropos, anul trecut, la Trikids, Vlăduţ a participat la primul său concurs sportiv. Anul acesta, din partea Biciclistul.ro vor participa atât Vlăduţ (5 ani şi 3 luni), cât şi Natalia (3 ani şi 9 luni)!

Trikids 2012 a strâns peste 500 de participanţi, iar anul acesta smartatletic vine cu ceva în plus. Pe lângă cele două probe deja cunoscute, cros şi duatlon, competiţia din 2013 propune family fun run.

Probele sunt gândite în aşa fel încât copiii să poată participa la toate trei, la două sau la una singură (cu starturi separate pe categorii de vârstă şi cu pauze între ele. Organizatorii au spus că probele sunt uşoare, accesibile şi se vor desfăşura în condiţii de maximă siguranţă.

1279054_736071916408595_450627330_o

Proba de cros 

La proba de cros se poate înscrie orice copil cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani. Categoriile de vârstă şi distanţa de alergare sunt:

  • 4-5 ani,  330 m
  • 6-8 ani, 660 m
  • 9-11 ani, 1 km
  • 12-14 ani,  1 km

Proba de duatlon

Duatlonul este cea de a doua probă şi cuprinde alergare şi bicicleta, cu distanţe diferite pentru fiecare categorie de varstă:

  • 4-5 ani :  330m alergare, 500m  bicicletă,  330m alergare
  • 6-8 ani: 330m alergare, 1km bicicletă,  330m alergare
  • 9-11 ani: 660m alergare, 1,5km bicicletă,  660m alergare
  • 12-14 ani: 1km   alergare,  3km bicicletă,  1km  alergare

 

Pentru cros şi duatlon starturile se vor da separat pentru fiecare categorie de vârstă în parte.

Family run

Este o probă de familie, uşoară, plăcută, de îndemânare. Părinţii vor avea posibilitatea să facă echipă cu cel mic/cei mici şi să alerge împreună între 660 de metri şi 1,3 km.

Înscrierile

Înscrierile se fac atât online, cât şi la faţa locului, duminică, 13 octombrie, de la ora 09.30 la ora 11:00.

Trikids este un eveniment care se alătură cauzelor sociale susţinute de fundaţiile Chance for Life şi Hospice Casa Speranţei, iar taxele de înscriere vor fi direcţionate către cele două fundaţii partenere.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.