Victor de la Parte s-a clasat al 35-lea în ultima etapă din Turul Ciclist al Sibiului 2012, dar a avut cel mai bun timp în clasamentul general, reușind astfel să câștige competiția.
Pe locul doi s-a clasat Matija Kvasina de la Tușnad Cycling Team, iar pe trei Artiom Topchaniuk de la SP Tableware. De La Parte și-a păstrat și tricourile verde (al cățărătorilor) și pe cel alb al învingătorului în clasamentul pe puncte.
Cea mai bună echipă a Turului a fost SP Tableware din Grecia, care a făcut legea în această ediție a Turului. Pe locul secund s-a clasat Tușnad Cycyling Team, iar pe locul trei Naționala Serbiei.
Performanțele din ultima etapă ale sârbului Gabor Kasa, care a câștigat toate sprinturile ultimei etape și a luat puncte bune și la cățărări, i-au adus acestuia tricoul roşu Industrial Sofware al sprinterilor cu toate că la începutul zilei acesta nici nu apărea în clasament. Kasa urmat în clasamentul sprinterilor de spaniolul Joaquin Sobrino de la SP Tableware și de sârbul Nikola Kozomara.
În clasamentul cățărătorilor De La Parte i-a devansat pe croatul Matija Kvasina și pe slovacul Martin Haring.
Tricoul portocaliu Continental Automotive pentru cel mai bun tânăr ciclist a rămas în posesia ucraineanului Anatoly Sosnitzky de la Kolls, urmați pe podium de norvegianul Sigurd Nesset de la echipa Froy Trek și belgianul Arnaud Jouffroy de la Telenet Fidea.
Tricoul albastru Marquardt, al celui mai bun român, a fost adjudecat de George Stancu, urmat de Adrian Nițu (ambii de la CS Otopeni) și de Șipoș Zoltan (de la Mazicon București).
În clasamentul pe puncte, învingător al fost tot Victor De La Parte, urmat de Matija Kvasina și Emanuel Kiserlowszki.