Vincenzo Nibali  - Turul Frantei etapa 18

Mă uitam la Turul Franței, cu Vlăduț pe lângă mine, care poate fi numit orice, numai un expert în Turul Franței nu. Și la un moment dat îl văd că se uită concentrat la televizor, oprindu-se din desenat. Și spune: “Nibali, Nibali, Nibali, Nibali, numai despre Nibali se vorbește!”.

Adevărul este că Vincenzo Nibali  tocmai atacase, iar comentatorii erau încântați de faptul că nimeni nu poate răspunde atacului și, evident, îl ridicau pe  Nibali în slăvi. Vlăduț a rezumat în patru cuvinte despre ce  a a fost Turul Franței  anul  ăsta: Nibali. După  plecarea lui Chris Froome și Alberto Contador n-a mai fost nimeni care să-i  stea în cale, iar ieri, uitându-mă la felul în care a câștigat etapa a 18-a, m-am  întrebat dacă nu  cumva  Nibali ar fi câștigat oricum, cu Froome și Contador în teren.

Turul Franței a părăsit ieri Pirineii, iar Nibali  și-a marcat teritoriul într-un mod  categoric. Sicilianul a atacat pe celebra cățărare Hautacam și a închis definitiv gura pretendenților la clasamentul  final. Gata, acum chiar nu mai e cale de întoarcere, Vincenzo Nibali a câștigat Turul Franței. Doar un incident stupid ar mai putea pune capăt italianului, care a demonstrat în acest tur  că este în cea mai bună formă a sa de până acum.

Când mai  erau  10 km din cursă, Horner și Nibali erau la 50 de secunde în spatele lui Nieve. Nibali s-a rupt de Horner când mai erau 9,6 km și s-a lansat spre o victorie solo. L-a ajuns  din urmă pe Nieve când  mai erau 8,1 km și a trecut pe lângă el ca  o rachetă. Priviți mai jos.

Nibali și-a extins avantajul pe care îl are în Turul Franței la 7:10 de locul doi, Thibaut Pinot, care a  urcat pe treapta a doua a podiumului în locul lui  Alejandro Valverde, după ce spaniolul a pierdut timp pe ultima urcare de ieri. Valverde e acum pe patru, la 7:25.

 

Comentarii