Sâmbăta trecută am primit bilet de învoire de la soție și m-am alăturat unui grup restrâns de sportivi amatori care plănuiseră un antrenament cu bicicleta pe dealurile patriei, aproape de București.
A ieșit o tură de aproape 120 km cu diferență de nivel de peste 2.000 metri, care m-a pus serios la încercare. Am rămas de mai mult ori în urmă, iar la deal nu te așteaptă nimeni. Cel mai greu mi-a fost nu pe urcările lungi și susținute, unde îmi găseam un ritm și o duceam cu motorul diesel fără probleme, ci în locurile în care terenul era variat, plat, urcare scurtă, plat din nou.
Am avut mai multe momente de slăbiciune, care cred că au venit din felul în care m-am alimentat și hidratat, adică prea rar. Mulscular am fost ok, iar asta s-a văzut și a doua zi, când mă așteptam să am febră musculară, dar nu s-a întâmplat. Ba, mai mult, duminică dimineață am făcut antrenament de alergare cu intervale de 1 km și m-am descurcat binișor, având în vedere că aveam plumb în picioare.
Oboseala m-a urmărit însă toată săptămâna, luni, marți, miercuri, când m-am mișcat în reluare. Sunt curios cum mă voi simți astăzi la pista de atletism, la antrenamentl Unstoppable Sport Club, când vom băga intervale. Duminică avem test de alergare pe distanța de 5 km.
Sper ca acest antrenament de ciclism să se pună la bile albe, să conteze și să-mi ofere o creștere în perioada ce va să vină. Măcar știu ce mă așteaptă la Road Grand Tour – Drumul Vinului, unde m-am înscris la tura scurtă, ce are o lungime de 63km, adică trei urcări de Seciu. Doamne Ajută! 🙂
Bogdan Popescu 