Nu știu ce-a fost în capul meu când am făcut-o, dar m-am înscris la Vidraru Bike Challenge 2021, un concurs de mountain bike la care nu am participat niciodată până acum, dar despre care am auzit numai lucruri frumoase de la prieteni. Partea nebunească este că m-am înscris la cea mai lungă probă din concurs, de 90 km, cu diferență de nivel de 2.400 de metri. Este cea mai mare distanță pe care o voi fi parcurs până acum cu bicicleta MTB, dacă voi duce concursul la bun sfârșit.

Va fi ca un Ironman pentru mine și sunt nerăbdător să vină ziua concursului: 27 iunie 2021.

Vă puteți înscrie și voi aici: https://vidrarumtb.ro/inscrieri/

Există trei tipuri de trasee:

  • scurt – 34 km, cu diferență de nivel de 1.000 metri;
  • mediu – 52 km, cu diferență de nivel de 1.500 metri;
  • maraton – 90 km, cu diferență totală de nivel de 2.400 metri.

Vidraru Bike Challenge este organizată de către Asociația Sportivă Adventuremania, care organizează această competiție încă din 2013. De atunci, concursul a crescut cu fiecare editie si s-a bucurat de un mare entuziasm din partea riderilor si pasionatilor de outdoor.  Peste 600 concurenti au luat startul la ultima editie.

Tura de 90 km reprezintă si o etapă din Cupa Națională a României de XCM, organizată alături de Federația Română de Ciclism, prin urmare o să mă bată majoritatea celor înscriși aici :).

  M-am uitat pe rezultatele de anul trecut, la categoria mea de vârstă primul loc a terminat competiția în 4:18:46, în timp ce câștigătorul, Bogdan Duca, a trecut linia de finish după 3:36:42.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE