Mark Zuckerberg a anunțat că a alergat deja 365 de mile de la începutul anului – era unul dintre obiectivele sale în acest an. 365 de mile înseamnă 587,4 km, ceea ce nu-i rău deloc pentru un începător.
“Am început anul alergând doar câteva mile la un antrenament. Acum pot să ies și să alerg 20 de mile (32,1 km) într-o duminică dimineață și să mă simt foarte bine. M-am antrenat și pentru viteză, cea mai rapidă milă (1,6 km) pe care am reușit s-o alerg până acum este în 5:53”, a scris Zuckerberg pe Facebook.
Șeful Facebook zice că alergarea îi limpezește mintea, îi dă mai multe energie, iar în timpul antrenamentelor se poate gândi la provocările Facebook.
Dar asta nu-i tot. S-a apucat și de triatlon. N-a pornit-o tocmai cu dreptul, dar nu se lasă.
“Antrenamentul pentru triatlon nu e cine știe ce până acum. După ce mi-am cumpărat o bicicletă de șosea, la prima ieșire am uitat să îmi scot pantofii de ciclism din pedale, am căzut și mi-am rupt mâna. Nu-i rău, dar nu mă mai pot sui pe bicicletă sau înota câteva luni, așa că mă întorc la alergare!”, a zis Zuckerberg.
Ei poftim!