Meiffret, José Meiffret este un nume de care probabil puţini dintre voi au auzit, dar în spatele căruia stă o poveste impresionantă a unui om extraordinar.

Am aflat povestea lui plecând de la o poză care iniţial m-a amuzat, dar privind-o mai atent mi-a stârnit curiozitatea.

Cu această bicicletă, Meiffret a stabilit în 1962  recordul mondial de viteză cu bicicleta, de 204.73 km/h.

Bicicleta aceasta  nu poate fi condusă în mod obişnuit, ca oricare altă bicicletă, ci cu ajutor motorizat. Adică te trage o maşină până atingi o anumită viteză după care începi să dai tu la pedale. Meiffret a fost tractat de către o maşină Mercedes-Benz 300 SL.

Masina cu care a fost tras Meiffret

Îţi trebuie un curaj nebun să conduci la viteza aia şi un drum perfect. Şi da, în 1962 existau drumuri perfecte, precum cel de care s-a folosit Meiffret ca să stabilească recordul mondial: Autobahn, un nume de care nu mai are nevoie de alte explicaţii.

Şi acum vine partea tristă a poveştii lui Meiffret.

În ziua cursei Meiffret a scris  un bileţel, pe care l-a pus în buzunarul hainei sale. Nu avea un anume destinatar, ci era un fel de testament, o ultimă  mărturie a celui care urma să moară:

În cazul unui accident fatal, îi implor pe spectatori să nu le pară rău. Sunt un om sărac, orfan încă de la vârsta de 11 ani, şi am suferit mult.  Moartea nu mă înspăimântă absolut deloc. Încercarea de a stabili acest record este modul meu de a mă exprima. Dacă doctorii nu mă vor putea ţine în viaţă, vă rog să mă îngropaţi la marginea drumului, chiar lângă locul în care am căzut”.

Mărturia asta  sfâşietoare vine din partea unui om nepăsător în faţa morţii. Poate că asta este una dintre condiţiile esenţiale pe care trebuie să le depăşeşti atunci când înfrunţi moartea, să fii nepăsător, să-ţi pese atât de puţin încât Moartea să nu aibă nimic de câştigat de pe urma ta şi să te lase în viaţă.

Meiffret s-a născut în 1913 în satul Boulouris, Riviera Franceză. A fost orfan de mic şi a fost nevoit să se întreţină singur, dar şi pe bunica lui. Într-o zi, pe când se grăbea spre casă pe bicicleta lui veche, a fost lovit de către un motociclist. A fost rănit destul de grav, iar bicicleta lui a fost făcută zob.

Motociclistului i s-a făcut milă de Meiffret şi i-a cumpărat o bicicletă nouă nouţă. Era o frumuseţe. Până să-şi dea el seama, bicicleta devenise viaţa lui. Când nu pedala, Meiffret citea. În spatele staturii lui plăpânde se ascundea o ambiţie de fier. Într-o bună zi avea să înfrunte  lumea.

La prima lui cursă Meiffret s-a făcut de râs. A fost total nepregătit, atunci când s-a înscris la o cursă de 120 de mile,  prin munţi. Competitorii săi au glumit pe seama lui, iar un doctor i-a spus că are o inimă slabă şi n-ar mai trebui să participe niciodată la o cursă. În noaptea aia José Meiffret a adormit plângând.

Cel care i-a schimbat viaţa lui Meiffret a fost Henry Desgrange. Ca să vezi cum se leagă lucrurile – eu nu auzisem nimic în viaţa mea despre acest nume – Desgrange este nimeni altul decât fondatorul Turului Franţei.

Jose Meiffret, tractat de către Geoff Duke.

Desgrange i-a spus lui Meiffret, după ce aceştia s-au cunoscut şi după ce şi-a dat seama ce voinţă se ascundea în spatele trupului firav al lui Meiffret: “Încearcă să participi la cursele de biciclete motorizate, s-ar putea să fii surprins de rezultate”.

Meiffret l-a ascultat pe Desgrange şi s-a înscris într-o cursă între Nisa şi Cannes. A câştigat cursa cu un avans de şapte minute faţă de restul competitorilor săi.

Au urmat o serie de alte succese, pe care le puteţi citi, dacă vreţi să aprofundaţi subiectul, aici.


By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

3 thoughts on “Povestea impresionantă a lui Meiffret”
  1. Nu poti, pur si simplu, sa pedalezi in conditiile unui asemenea angrenaj. Incearca sa pleci de pe loc, cu bicicleta ta, cu foaia mare si pinionul mic. Ai sa vezi ca de-abia te urnesti.

  2. De ce oare trebuie tractata de o masina pana atinge o anumita viteza? Oare daca pedalezi pe foaia aia asa mare si pe pinionul mic, pana prinzi viteza obosesti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.