Toți cei care au avut ghinionul să se trezească fără bicicletă la un moment dat (mă număr și eu printre aceștia) și-au dorit să pună mâna măcar puțin pe cel care a luat-o.

Englezii de la GPSTrackThis (companie specializată în soluții de monitorizare pentru motociclete) au făcut o sondă GPS dedicată bicicletei pe numele ei Spylamp.

Această lampă are (pe lângă funcționalitatea ei normală) inclusă o sondă GPS, un modul de urmărire și un comunicator GSM.
În cazul în care constatați că v-a fost furată bicicleta, trimiteți un SMS la numărul de telefon al comunicatorului, iar acesta vă va răspunde cu coordonatele exacte ale locației unde se află în acel moment. Acestea, odată introduse în Google Maps de exemplu, vă vor indica cu exactitate locul unde este bicicleta voastră.
În cazul în care bicicleta este (deja) într-o clădire sau undeva unde nu are “vizibilitate” pentru a localiza sateliții, va trimite coordonatele celulei GSM în care este logată.
De câte ori hoțul va folosi lampa de semnal din spate, aceasta vă va trimite mesaje cu coordonatele. În Marea Britanie, aparatul se vinde cu o cartelă de 10 Lire ceea ce la ei înseamnă aproape 200 de mesaje.
Prețul nu este foarte mare, oricum, unul civilizat… 125 GPB (aproximativ 700 Ron).
Sunt curios cine va aduce așa ceva și la noi… eu unu’ sunt dispus să investesc suma asta în liniștea mea :).

Detalii și eventuale cereri de cumpărare puteți lansa de pe site-ul producătorului : www.gpstrackthis.com

Comentarii

Articolul precedentInterviu Mihai Ionescu: “nu sunt legat de bicicletă, ci doar de drum”
Articolul următorVolkswagen a lansat Think Blue, o bicicletă electrică