Cinci intrebari pentru un alergator - Andrei Rosca

Andrei Roşca este în primul rând un antreprenor. În ultimii 10 ani a tot fondat firme şi proiecte. Între 2006 şi 2012 s-a ocupat de bookblog.ro, cel mai important blog de cărţi din România.

Este o persoană extrem de organizată şi are o problemă cu cei care nu folosesc agendele. De aceea, nu i-a fost greu să-şi facă loc în viaţa lui şi pentru alergare. “Voiam ca sportul să facă parte din viaţa mea”, a scris el pe blogul său.

Cinci întrebări pentru Andrei Roşca:

1. Cât alergi pe lună?

În perioada asta alerg 80-100 km pe lună, iar când îmi setez obiective mai solicitante ajung pe la 120-150.

2. Care-i cea mai bună pereche de adidaşi pe care ai avut-o vreodată?

Cei cu care alerg acum, Zoot Solana ACR. Nu sunt şi cei mai uşori pe care i-amavut, dar mă simt bine în ei şi îmi plac mult pentru stabilitate şi aderenţă.

3. Ce ţi-ai fi dorit să ştii în momentul în care te-ai apucat să alergi?

Mi-ar fi plăcut să mă înveţe cineva forma/postura corectă de alergare. Mi-au trebuit doi ani ca să ajung să alerg într-o postură cât de cât corectă, şi încă mai am câteva lucruri de corijat. Cred că m-ar fi scutit de mai multe accidentări.

4. Alergare pe şosea sau alergare offroad? De ce?

Pe şosea, până acum. Fiind în Bucureşti, mi-a fost mai natural să alerg pe asfalt, e mai greu cu terenurile offroad pe aici :). Nu prea mi-a plăcut ideea de a mă antrena pe şosea şi a merge la competiţii offroad. Dar am în plan să încerc şi nişte trail foarte curând, cel puţin pentru peisaje.

5. De când alergi?

Din ianuarie 2013. Prima alergare a fost 350 de metri, cu pace de 6:30 min / km. Adică am reuşit să alerg vreo două minute legate :). Simt însă că alerg de-o viaţă.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

One thought on “Andrei Roşca: Cinci întrebări pentru un alergător”
  1. Motivant articolul dumneavoastra. O sa incep sa alerg si eu , desi, sunt mai lenes…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.