Foto: Events Photographer
Duminică a avut loc primul concurs de ciclism șosea din acest sezon, Road Grand Tour – Drumul Vinului, organizat de către Alex Ciocan.
A fost momentul adevărului pentru mulți cicliști, triatloniști, amatori sau profesioniști pentru a-și testa forma de intrare în sezon.
Startul s-a dat din vârful cățărării, de la Crama Seciu, iar concurenții s-au întrecut pe două trasee, pe unul de 96 km și pe unul de 48 km.
Prietenul Boabă, care a participat și el la cursa lungă, spune că a fost al naibii de cald duminică. Zilele trecute temperatura n-a sărit de 20 de grade la Seciu, duminică au fost cel puțin 30 de grade, motiv pentru care mulți dintre cicliști, mai ales cei amatori, s-au dezhidratat, și-au pierdut puterile sub arșița necruțătoare și pe urcările la fel de nemiloase. Și a mai fost și vânt de față foarte puternic, în zona de câmpie.
Cicliștii profesioniști, care au mers în echipe și au avut o strategie, n-au avut a se plânge de astfel de probleme. Au avut și mașini tehnice, ca în cursele transmise pe Eurosport.
Au fost peste 250 de persoane înscrise la tura lungă și 188 la tura scurtă.
“Prima cursă de șosea din an, oameni fericiți, oameni transpirați, oameni care se bucură să pedaleze împreună. Startul a fost dat împreună – amatori și profesioniști – dar clasamentele s-au făcut separat. Încă de la start au fost trei echipe care s-au remarcat: Dinamo Bikexpert, Tușnad Cycling Team și echipa nou înființată HC Cycling Team (a existat și anul trecut, dar anul acesta chiar a explodat în bine). Aceștia din urmă au reușit să se impună detașat pe ultima cățărare, ocupând primele 2 locuri din clasamentul general, urmați fiind de rutierii de la Bikexpert și Tușnad. Per total a fost frumos. S-a simțit o creștere a numărului de participanți, lucru care ne bucură, pentru că, de fapt, acesta este obiectivul nostru: să aducem cât mai mulți oameni pe șoselele patriei!”, a spus Alex Ciocan.
Cursa lungă a fost câștigată de către Valentin Pleșea, iar pe locul doi a venit Marian Frunzeanu, ambii de la echipa HC Cycling Team. Pe locul trei s-a clasat Attila Madaras, de la echipa Dinamo BikeXpert Racing Team.
Tura scurtă a fost câștigată de către Emanuel Stan, care a fost urmat de Gerhard Dumitrescu și Alexandru Negrea.