Weekendul acesta, mai precis sâmbătă, am participat la RUN for LIFE, un concurs de alergare aflat la prima ediție, organizat de voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului în parcul IOR, în parteneriat cu asociațiile sportive Ro Club Maraton și Elite Running. A fost o competiție umanitară, pentru susținerea bolnavilor de cancer, la care au participat aproximativ 400 de alergători, care s-au întrecut la două probe, 10 km și semimaraton.

Competiția a beneficiat de prezența și susținerea a unor mari personalități sportive ale României: Uca Marinescu, Doina Melinte, Monica Iagăr, Elisabeta Lipă și Maricica Puică.

Context, de unde am plecat

A fost primul meu concurs din 2018, primul test după un an 2017 la al cărui sfârșit ajunsesem la aproape 105 kg, primul test competițional de când am început să mă antrenez cu Seven Sport Club. Ultimul concurs la care participasem a fost Băneasa Winter Trail Run 2017 (competiție rebranduită acum în Băneasa Race), unde m-am chinuit rău de tot prin mocirla din pădurea Băneasa (n-a fost zăpadă absolut deloc) și unde pulsul meu a luat-o razna: avg HR 172, max HR 179. Cu toate că inima bătea nebunește, am alergat destul de încet 06:19 min/km.

Nu m-am simțit bine atunci în timpul cursei, am simțit că mă sufoc, că nu pot trage aer suficient, că mi se înmoaie picioarele. A fost o experiență pe care nu vreau s-o mai trăiesc, a fost o competiție  la care m-am prezentat cam nepregătit. Am fost greu, greoi în mișcări și fără aer, iar sâmbătă, la startul RUN for LIFE, știam că va fi mult mai bine.

RUN for LIFE m-a găsit cu aproape  6 kg mai ușor și ceva mai antrenat. Nu știam însă cu ce ritm voi putea să alerg confortabil, pentru că până acum, în 2018, m-am antrenat cu pulsul numai în zona 2. Asta înseamnă că ritmul cardiac mi-a fost domol :), un ritm care mi-ar  fi permis să am o conversație în timpul alergării. Ca să vă faceți o idee ce a însemnat pentru mine zona 2, la cele mai multe antrenamente de alergare cu puls jos am respirat doar pe nas, nu am simțit în nicio secundă că am nevoie de mai mult oxigen.

Cum a fost cursa

La ora startului erau 5 grade Celsius, dar vremea a fost superbă, cu soare de primăvară și fără vânt, motiv pentru care am alergat în tricou. La start, m-am pus în coada plutonului, pentru că în ultimul timp mi-am schimbat filosofia competițională: nu mă mai interesează să mă compar cu alții, nu mai țin neapărat să întrec cât mai mulți concurenți, vreau să-mi îmbunătățesc propriile performanțe, vreau să devin mai bun în primul rând în comparație cu mine însumi, cu cel care am fost.

Am pornit în cursă precaut și așa am rămas până la sfârșit. Nu m-a luat valul, m-am ținut de planul meu, care era să alerg cât mai constant, să nu am surprize. Și mi-a ieșit. În primii cinci kilometri am avut o variație maximă  de 5 secunde și probabil că așa aș fi rămas până la sfârșit, dar la km  și km 9 am avut parte de niște scări, pe care nu le-am urcat tocmai în sprint, că mi se tăia răsuflarea.

Aș fi putut alerga mai repede? Probabil, dar nu aș fi fost cu mult mai rapid. Nu am dorit să forțez o accidentare, mai sunt și alte curse anul acesta. A doua zi am făcut o ușoară febră  musculară, nimic grav, acum nu mai am nimic.

M-am clasat pe locul 39 din 162 de concurenți care au trecut linia de finish la cursa de 10 km. La categoria mea de vârstă, 35+, am fost pe locul 19 din 46.

Cursa n-a avut chiar 10 km, mie ceasul Garmin îmi arăta cam 9,3 km la finish, motiv pentru care am continuat să alerg, iar Natalia, care m-a însoțit în ultimul kilometru a fost un pic dezamăgită. Ea s-a oprit la finish, iar eu m-am dus mai departe și m-a pierdut printre ceilalți concurenți. Îmi doream neapărat să parcurg 10 km compleți, să știu ce timp am pe această distanță, ca să pot face comparații cu antrenamente sau curse viitoare.

Sunt mulțumit de rezultat? Da, un mare da! Mă consider de-abia la început de drum și mai am atât de multe de îmbunătățit, așa că 5 minute pe km mi se pare foarte, foarte bine.

M-am alers cu recorduri personale pentru anul 2018, sunt foarte optimist.

Continui cu încredere drumul către primul meu Half Ironman, care va avea loc în luna septembrie, și mă antrenez cu entuziasm pentru confruntarea cu cea mai mare provocare sportivă din viața mea.

Îi mulțumesc lui Victor Vlad, de la Elite Running, că mi-a dat posibilitatea să mă înscriu în această cursă pe ultima sută de metri. Pentru o primă ediție, concursul a fost organizat foarte bine, traseul a fost cât se poate de coerent și clar și cu toate că s-a alergat printr-un parc unde nu a fost oprită circulația, traseul a fost foarte aerisit.