Bucharest Half Marathon a deschis înscrierile pentru ediția din 2020 (a 9-a), care va avea loc în data de 10 mai. Alergătorii au la dispoziție 246 de zile pentru înregistrări, care se vor închide în data de 6 mai 2020.
În acest moment, taxele sunt următoarele:
- semimaraton: 118 lei (25 euro)
- cursa 10km: 95 lei (20 euro)
- cursa populară: 52 lei (11 euro)
Pe lângă semimaraton, Bucharest Running Club va mai organiza cursa de 10 km, cursa populară (2,5 km), cursa adolescenților (2,5 km), cursele copiilor și ștafetă 3x (6,5 km + 7km + 7,6 km).
Anul trecut, aproximativ 18.000 de participanți din peste 75 de țări au participat la cursele din cadrul Bucharest Half Marathon. Alte informații despre Bucharest Half Marathon 2020 pot fi găsite și pe pagina oficială de Facebook a competiției.
Semimaratonul de anul trecut a fost câștigat de către Mwangi Paul Kariuki din Kenya, după 01.01.22. La feminin, prima care a trecut linia de finish a fost Meringor Delvine Relin, tot din Kenya, care a terminat cursa după 01.09.53. Cei mai buni români din 2018 au fost Alexandru Nicolae Soare (01.04.59) și Nicoleta Ciortan (01.22.14).
Te-ar putea interesa și:
- Oficial: Under Armour devine partener tehnic pentru Semimaratonul și Maratonul București 2019
- Volkswagen devine sponsor oficial al Semimaratonului București. OMV Petrom rămâne Gold Sponsor