Bucharest RUNNING CLUB a anunțat astăzi noutățile și măsurile de siguranță sanitară ce vor fi implementate în cadrul evenimentelor „OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON” (4-5 septembrie 2021) și „Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON” (30-31 octombrie 2021).
Pentru ambele evenimente, primul criteriul de participare pentru alergători este să fie vaccinați (persoane vaccinate cu ambele doze, cu rapel efectuat cu minimum 10 zile înainte de data cursei).
„Sperăm ca situația epidemiologică din lunile următoare să evolueze favorabil și ca reglementările legale să ne permită înscrierile alergătorilor nevaccinați, care fie au trecut prin boală, fie pot prezenta un test COVID-19 negativ”, a spus Valeria van Groningen, președinte Bucharest RUNNING CLUB.
S-a făcut și un sondaj, din care a reieșit că 71% dintre persoanele care au participat anii trecuți la Semimaratonul și Maratonul Bucureștiului s-au vaccinat deja și 93% preferă competițiile cu participare de grup, în locul celor virtuale.
La startul fiecărui eveniment, Semimaratonul București OMV Petrom (4-5 septembrie) și Maratonul București Raiffeisen Bank (30-31 octombrie) vor putea fi maxim 10.000 participanți.
„Aceasta înseamnă că în fiecare zi putem avea maxim 5.000 de persoane. Fiecare cursă (42, 21, 10, 5 Km sau ștafetă) va avea mai multe grupuri de start, de maxim 350 de alergători, astfel încât în zona de așteptare pentru start să poată fi respectată o distanță minimă de 1,5 metri (între oricare doi alergători). Starturile vor fi date la câteva minute distanță, ca să nu se creeze aglomerație”, a spus și Paolo Ottone, director tehnic.
Zonele de START / FINISH (Piața Constituției, Bd. Libertății – zona Parc Izvor) vor beneficia de măsuri suplimentare de siguranță:
- acces restricționat doar pentru personalul esențial din echipa de organizare, participanți si autorități,
- distribuirea și impunerea utilizării măștilor de protecție (care vor fi înlăturate după primii 150 m; altele noi urmând să fie oferite la finalul cursei, odată cu medalia),
- distribuirea și impunerea folosirii dezinfectanților,
- dezinfectarea cu regularitate a obiectelor, suprafețelor și incintelor destinate utilizării publice (ex. toalete ecologice, mese, scaune etc.),
- instalarea de porți pentru termoscanare, în vederea măsurării temperaturii participanților,
- crearea de spații de izolare, care să poată fi folosite în caz de nevoie, în condiții de maximă siguranță, pentru persoanele care prezintă simptome de COVID-19,
- utilizarea de produse preambalate (ex. apă, batoane energizante etc.).
Traseele pentru toate cursele au startul din centrul Bucureștiului, din zona Piața Constituției – Parcul Izvor, iar hărțile vor fi disponibile pe site-urile www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com.
Sponsori ai Semimartonului București: OMV Petrom – sponsor oficial, Under Armour – partener tehnic, Zuzu Fit, World Class, City Grill Izvorul Minunilor – apa oficială.
Sponsori ai Maratonului Bucuresti: Raiffeisen Bank – sponsor oficial, Under Armour – partener tehnic, Zuzu Fit, World Class, City Grill, Izvorul Minunilor – apa oficială.