Mă îndreptam ieri, prin ploaie, abătut, spre serviciu. Întotdeauna ploaia mă prinde pe bicicletă total nepregătit şi mă udă până la piele.

De fapt, hai să fiu cinstit, nu mă prinde, nici nu mă surprinde, ci mă găseşte, aşteptând-o, cu privirea senină. Dacă timp de doi ani de zile nu am fost în stare să-mi cumpăr niscaiva echipament contra apei curgătoare din cer, pesemne că-mi place acest fenomen şi, în adâncul sufletului meu, fără s-o recunosc, aştept cu nerăbdare să fiu udat.

În fine, nu ăsta-i subiectul articolului, ci monumentul Voluntarului necunoscut. Nu scriu întâmplător cu majuscule acest cuvânt, ci intenţionat, pentru că o merită. Voluntarul necunoscut chiar există, ca de altfel şi monumentul ridicat în cinstea lui. Eşti chiar tu, dacă te-ai aplecat vreodată, benevol, să culegi un gunoi aruncat la întâmplare de vreun nesimţit, dacă ai plantat un copac, dacă ai ajutat fără să simţi nevoia să fii răsplătit, dacă ai dăruit celui nevoiaş, dacă ai pus umărul, vorba românului.

Şi, ieri, când orbecăiam prin ploaie, l-am văzut în faţa Casei Presei pe Dragoş Bucurenci, care vorbea la un microfon, în tricou, fără umbrelă, susţinând o prezentare. În faţa lui erau adunaţi câţiva “speriaţi”, pe ale căror umbrele ploaia răpăia nepăsătoare.

Privindu-l pe Bucurenci susţinându-şi discursul, netulburat de ploaie, mi-am adus aminte de o scenă dintr-unul din filmele mele preferate: Man on the  Moon, cu Jim Carrey, în care personajul principal, citea De veghe în lanul de secară, în faţa unei săli goale.

M-a impresionat scena şi mi-a plăcut ideea din spatele acestui monument. Artistul, sculptorul care l-a creat, se numeşte Dumitru Cosma. Conceptul monumentului a fost gândit de către Gelu Florea.

Monumentul Voluntarului Necunoscut face parte dintr-o campanie derulată de Asociaţa MaiMultVerde împreună cu GfK România.

Sper că această statuie de paie nu este motivul unui foc de paie, ci marchează conturul unei conştiinţe colective a românilor, care devine tot mai preocupată de mediul care ne înconjoară.

Între 2000 şi 2004 numărul tinerilor care au făcut voluntariat a crescut de la 13% la 29%. Dintre aceştia, mai mult de jumătate s-au implicat în proiecte de protecţie a mediului. (Sursa MaiMultVerde)

Am găsit şi pe Mediafax o ştire, care punctează momentul şi din care am aflat că MaiMultVerde împreună cu GfK România au făcut un studiu din care a reieşti şi că:

29% dintre tinerii românii au desfăşurat activităţi de voluntariat în diverse domenii în ultimul an, fapt care reprezintă o creştere de peste 50% comparativ cu 2004 când se înregistrase doar 13%. Totodată, 40% dintre tinerii care nu au făcut voluntariat sunt interesaţi să facă acest lucru în viitor, în timp ce 51% dintre tineri au ales protecţia mediului ca activitate de voluntariat. (Sursa)

PublicitateBiciclistul.ro şi Zaza Pizza te invită la concurs.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds