Sunt mâhnit şi mă simt trădat de către propriul meu corp. Credeam că ne înţelegem bine, eu îi spun ce să facă, iar el mă ascultă răbdător şi obedient.
Am realizat că nu e chiar aşa şi că trupul se poate revolta ca un cal nărăvaş şi te poate lăsa cu ochii în soare, oricât de mult ţi-ai dori să te antrenezi şi oricât de mult ai încerca să-l convingi că e spre binele lui.
Aseară, la alergare, am clacat. N-am putut alerga mai mult de 5 km. Simţeam că am plumb în picioare, că sunt nevoit să car după mine cel puţin 10 kg în plus. Piciorul drept mi-a amorţit, după care au început să mi se înmoaie genunchii şi dacă au văzut că nu-i bag în seamă şi continui să alerg, m-au atacat gleznele.
Zilele trecute vorbeam cu Ciprian Bălănescu despre faptul că mă tot antrenez din aprilie pentru a slăbi. Şi chiar am reuşit să mă dezbrac de 10 kg. “Prea mult”, mi-a spus Ciprian. Alţii slăbesc 10 kg într-un an de zile, cu program de antrenament special conceput.
“Dar mă simt excelent”, i-am spus. Nu resimt oboseala, nu m-am înfometat, doar am alergat şi nici nu poţi să spui că au fost nişte distanţe ieşite din comun: 94, 116, respectiv 123 km în aprilie, mai şi iunie.
“S-ar putea să clachezi la un moment dat, brusc”, mi-a spus Ciprian. Aseară am simţit câtă dreptate avea.
Nu prea m-am simţit în apele mele zilele astea. Am luat o pauză de 2,3 zile, fără să mai alerg. Şi totuşi aseară n-am putut mai mult de 5 km. Eram odihnit, nu mâncasem, mă hidratasem, condiţiile meteo erau excelente. Totul era pregătit, mai puţin picioarele mele.
După ce m-am încălzit am început să alerg în forţă (aşa credeam eu) şi am scos primul kilometru la 4:48. Mă aşteptam să fie 4:00. Nici la al doilea n-am fost mai breaz: 4:44. Mi se cam tăiase respiraţia încă de la primul km, nu ştiu de ce, pentru că altădată am alergat şi mai repede de atât şi n-am avut nicio problemă de felul ăsta.
La km 3 am scos 4:50, la al patrulea 05:08, iar la ultimul deja clacasem şi fizic, dar mai ales psihic: 5:51.
Şi ce avântat plecasem spre parc să alerg! Îmi spuneam că 10 km e o nimica toată. Ba, chiar îmi făceam planuri ca în seara aia să alerg vreo 20 km.
Am rămas cu o stare amară, care nu mi-a dispărut nici acum. Mă simt deziluzionat, trădat şi parcă mi-a dispărut tot entuziasmul şi nerăbdarea pe care le aveam înainte de a începe să alerg.
Sursa foto
Oricine mai are si zile proaste, asta nu inseamna ca ai clacat.. Poate dupa o pauza de cateva zile vei putea alerga si mai mult decat alergai inainte. Incearca sa nu alergi singur, eu am observat ca pot alerga mult mai mult cand mai suntem mai multe persoane..
Bafta
Atata timp cat corpul e ok totul e ok. Imagineaza-ti tristetea cand stii ca ceva s-a stricat, un genunchi, un calcai. Ceva care nu se mai poate repara niciodata. Pana atunci orice tristete si cadere e doar un moment care trece, totul e bine. Poti tot timpul sa alergi din nou.