Andrei Rosu - foto Alex Galmeanu

Sorin Costea a publicat ieri un articol care a creat ceva vâlvă pe Facebook, în grupul Alergare, în care l-a numit pe Andrei Roșu, parafrazez, un vânzător de iluzii, un șarlatan care jumulește oamenii de bani vânzându-le nimic. O fi el, Andrei Roșu, un guru în ale alergării, spune Sorin, dar nu are niciun drept să ne ceară 500 de euro și să ne promită că vom alerga cu 10% mai repede decât putem noi.

Sorin îl numește pe Andrei Roșu un “Dalai Lama care îți schimbă viața și care deține secretul tinereții fără bătrânețe”. Nu are nimeni nevoie de Andrei Roșu, iar tot ce trebuie să facem este să ne ascultăm corpul, mai spune Sorin, care anul acesta va alerga primul său maraton.

Andrei Roșu își transformă realizările sportive în produse meschine și face bani de pe urma credulilor, speculând noul trend în rândul corporatiștilor, scrie Sorin.

Cred că sunt unii dintre voi care nu știu la ce face referire Sorin. Andrei Roșu a dezvoltat o platformă, care se numește “Coaching în alergare“, prin intermediul căreia, pornind de la propria sa experiență și cu ajutorul unor oameni profesioniști, cum este Alexandru Corneschi, oferă programe personalizate, contra cost, care îi ajută pe cursanți să dobândească obiceiuri sănătoase pentru întreaga viață, să afle strategii care să-i ajute în viața personală și profesională, incluzând organizarea timpului, branding personal, atragere de fonduri, nutriție, sănătate, formă fizică sau vitalitate. Mai multe informații puteți citi aici.

Toate aceste servicii sunt împachetate în jurul unor antrenamente pentru alergare, care l-au zgândărit pe Sorin și care confundă o imagine de ansamblu cu o piesă din puzzle.

Mi se pare nedrept să-i ștergi unui om toate realizările și pe urmă să-l faci de doi lei. Eu găsesc că este absolut normal faptul că Andrei Roșu profită de pe urma imaginii sale, pe care și-a construit-o, până la urmă, singur. Este meritul său că știe cum să-și expună serviciile, că știe să se vândă și că clienții săi sunt mulțumiți de ceea ce primesc.

Eu cred că Andrei Roșu merită felicitări pentru că alți oameni îl iau drept model, pentru că îi inspiră pe unii care nu au făcut sport în viața lor să slăbească 10, 20, 30 de kg, să facă sport, să facă un maraton, să-și schimbe viața.

Și ca să nu fiu acuzat de incorectitudine, pentru cei care-și caută un antrenor personal care să-i ajute să-și îmbunătățească peformanțele sportive, și mă refer la alergare aici, există oferte chiar tentante, cum sunt cele oferite prin intermediul platformei Teamrun.ro, garantată de cel mai în formă maratonist român al momentului: Marius V Ionescu.

El este primul român care s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio, este printre cei mai buni maratoniști din întreaga istorie a atletismului, este cel mai bun maratonist român din 2000 încoace. Sunt sigur că fiecare minut muncit cu el va fi o investiție eficientă pentru performanțele sportive ale oricărui sportiv.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Andrei Roșu, vânzător de iluzii sau trend setter pentru generația sa?”
  1. Un excroc. El nu lucreza, nu face decat sa se antreneze, si ii minte pe oameni ca el munceste 8 ore pe zi. Ultima mizerie la care a mers e 6633. Serios acum, e asa greu sa mergi 70 km pe zi? 🙂 inseamna 14 ore cu 5/ora, si tot ai timp de o ora pauza si 9 ore de somn. Hai sa fim seriosi..

  2. Andrei Rosu … pur si simplu un REAL model pentru toti cei care sunt pe punctul de a-si dezbraca prafuita haina a sedentarismului … Sa Ne Traiesti Andrei !, Pentru Ca Ne Trebuiesti !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.