Razvan Floarea - bazin Atena Swim CenterSursa foto: https://www.gsp.ro/sporturi/altele/sursa-atena-razvan-florea-a-deschis-ieri-la-constanta-un-bazin-de-inot-modern-402958.html

Atena Swim Center, bazinul de înot construit de către medaliatul olimpic Răzvan Florea, a împlinit ieri șase ani de când a fost inaugurat.

Răzvan Florea obținea în 2004 singura medalie olimpică a înotului masculin românesc (200 metri spate, bronz, Atena).

Șase ani mai târziu, în 2010, Răzvan Florea a devenit antrenor de înot, iar după încă doi ani a demarat lucrările pentru un bazin de înot modern, care avea să fie cea mai mare investiție privată din natația românească în acel moment.

Atena Swim Center a fost inaugurat în data de 8 iulie 2013, în urma unei investiții de 600.000 de euro, din care 200.000 de euro au provenit din fonduri europene.

Foto: Agerpres

Bazinul are patru culoare, prevăzute cu blocstarturi. Lungimea este de 25 de metri, iar un culoare are lățimea de 2,3 metri. În afara bazinului mare, de dimensiuni semiolimpice, în complex mai există și o piscină pentru copii, cu apă tratată special, cu dimensiunile de 3m pe 2m și adâncimea de 50 cm.

Este un vis al meu încă din anul 2004, care a luat naştere în 2013. Eu mi-am încheiat carierea în 2010 şi apoi am încercat să dezvolt cât mai mult acest proiect. Nu a fost uşor, dar am fost ajutat de soţia mea, Oana, care, pot spune, a dus greul construirii acestui bazin”, declara în 2013 Răzvan Florea.

Răzvan Florea are în palmares 100 de titluri de campion al României şi 57 de recorduri naționale de seniori și juniori. A cucerit 293 de medalii la 77 de competiții internaționale, dintre care 4 la Campionate Europene.

Palmares internaţional – 200 metri spate

  • bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004
  • argint la CE 2004 de la Madrid
  • bronz la CE 2006 de la Budapesta
  • bronz la CE 2006 de la Helsinki (în bazin scurt)
  • bronz la CE 2008 de la Eindhoven

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds