Aşa cum am mai scris în ultimele zile, m-am înscris la Campionatul Naţional de Duatlon, concurs organizat de către Federaţia Română de Triatlon, la care am participat duminică, pe o vreme ploioasă şi anostă.

Nu aveam niciun plan stabilit pentru acest concurs, de altfel primul la care am participat în 2015, dar îmi doream totuşi să ies puţin din zona de confort la proba de alergare, că prea am alergat în ultimul timp numai fat burning runs. La bicicletă am avut un singur gând: să nu cad. N-am păţit nimic de genul ăsta, dar am mers foarte slab, cu mâna pe frâne la cea mai mică curbă, extrem de precaut.

M-am clasat pe locul 95 din 191, la open masculin, şi pe locul 30 din 63 la categoria mea de vârstă, 35-39 ani masculin.

Sunt mulţumit de prestaţia mea, chiar sunt mulţumit. Campionatul Naţional de Duatlon nu a fost unul dintre obiectivele mele principale pentru sezon, ci mai degrabă un antrenament serios în vederea a ce va urma. Încă nu am un plan bătut în cuie pentru 2015, dar sigur voi partipa şi la Pegas Duatlon Buftea, Pegas Triatlon Buftea, Fără Asfalt, Mogoşoaia Triathlon şi Triathlon Challenge Mamaia, concurs unde vreau să fiu în cea mai bună formă.

Participanţi foarte bine pregătiţi

Campionatul Naţional de Duatlon a fost un concurs în care participanţii ştiau foarte bine de ce au venit acolo. Am rămas cu o senzaţie generală, în timp ce concuram, că toţi sunt foarte bine pregătiţi. Şi mi s-a confirmat bănuiala, după ce m-am uitat pe rezultate. Spre exemplu, prima tură de alergare, care a avut peste 1 km, a fost parcursă de 45 de concurenţi sub 4 minute. Hell yes! 95 de concurenţi au parcurs-o în sub 4’30”!

Ciprian Bălănescu, care a şi câştigat concursul, devenit pentru a 10-a oară consecutiv campion naţional la duatlon, a alergat prima tură în 3’01”.

Pentru că s-a alergat atât de tare, mie mi se părea că alerg foarte încet. Dar cifrele spun altceva. Am avut pulsul sus, o medie de 175 de bătăi pe minut, cifră pe care nu am atins-o la antrenamente. Pulsul maxim a fost 181, atins între kilometrul 2,5  şi 3.

Dacă la proba de alergare a fost doar impresia mea că mă mişc ca un melc, la proba de bicicletă a fost un fapt. În linie dreaptă băgam cât puteam, dar cum dădeam de o curbă eram cu mâna pe frâne. Mi-a fost frică să nu cad, afară ploua, traseul era plin de bălţi, cauciucurile de la cursiera mea erau cam tocite, pur şi simplu nu am vrut să risc. Am reuşit să nu cad şi am rămas cu senzaţia că aş fi putut fi mai curajos. Totuşi, având în vedere că nu aveam speranţe la podium, nu regret că am ales calea sigură.

Aşa cum se întâmplă cu cei care ales să-şi plaseze economiile în depozite bancare şi au o dobândă aproape inexistentă, care nici nu acoperă rata inflaţiei, tot aşa şi eu, am fost depăşit de foarte mulţi concurenţi la proba de bicicletă, iar efortul mi-a adus prea puţine beneficii.  Pentru cine nu ştie, traseul de ciclism pornea de la Biblioteca Naţională a României, înspre Casa Poporului, care trebuia ocolită, şi retur. Am fost depăşit în draci pe urcare, dar şi pe plat.

După ce am terminat proba de ciclism am stat secole în tranziţie. Mi s-a făcut nod la ambii pantofi de alergare şi, cu mănuşile pe mâini, am stat să le dezleg. Îmi tremurau mâinile ca naiba, aplecat, cu capul în jos, numai noduri nu mă pricepeam să desfac. După ce am reuşit să mă încalţ am luat-o la fugă cât am putut de repede. N-am mai alergat la fel de repede ca la start, dar sunt mulţumit: 4’28” şi 4’30”.

Organizare bună din partea Federaţiei

Mi-a plăcut cum s-a organizat Federaţia Română de Triatlon pentru acest concurs. Dacă or fi fost scăpări, eu nu le-am văzut. Traseul a fost impecabil securizat, n-am avut nici cea mai mică problemă. N-a intrat nicio maşină pe traseu, cum s-a mai întâmplat pe la alte concursuri pe şosea, n-a intrat niciun pieton în faţa mea.

Regulile au fost clare pentru toată lumea, ştiam ce aveam de făcut, n-am avut nevoie de întrebări suplimentare.

Am văzut că a fost o întreagă discuţie pe Facebook legat de faptul că organizatorii le-au permis sportivilor performeri să ia startul cu 20 de metri mai în faţă. Din punctul meu de vedere a fost o măsură foarte bună. Ce rost avea să-i încurcăm dacă nu puteam alerga mai tare decât ei? Uitaţi-vă pe clasament şi lămuriţi-vă dacă a fost bună măsura federaţiei.