Transfier 2025, concursul în care am murit de 3 ori
Transfier 2025 a fost experiența cea mai traumatizantă de până acum pe care am trăit-o la o competiție sportivă. La finish, pe panoul de onoare, pe care îl completează concurenții…
Transfier 2025 a fost experiența cea mai traumatizantă de până acum pe care am trăit-o la o competiție sportivă. La finish, pe panoul de onoare, pe care îl completează concurenții…
Acum opt ani scriam că Daniela Török a pulverizat recordul național la Ironman feminin, care reușea 10h32min25s în Austria, la Podersdorf. Ei bine, în această seară tocmai a fost stabilit…
Există competiții la care mergi pentru performanță, altele pentru peisaj și unele pentru comunitate. Rareori ai norocul să găsești un eveniment care le bifează pe toate. Pentru mine, acesta este…
Unstoppable Sport Club, clubul din care fac și eu parte, te invită la o competiție care poate schimba modul în care privești sportul. Pe 20 septembrie 2025, Parcul Pantelimon devine…
Recent am participat la Unstoppable Duathlon, un eveniment organizat chiar de către clubul din care fac și eu parte, Unstoppable Sport Club. A fost o competiție de duatlon offroad, în…
Campionatul mondial Ironman Kona a avut la start și cinci români, la categoria age group, adică amatori - Alex Toma, Mihai Vigariu, Ildis Teofic, Marius Cîmpean și Cristian Logofătu.
Impresii după Transfier 2024, unde m-am clasat pe locul 19 la nivel general și pe locul 4 la categoria de vârstă 45-49. Timp total: 5:51:38.
A rămas mai puțin de o lună în care te poți înscrie la cea de-a treia ediție a Timișoara Triathlon, singurul concurs de triatlon urban din România.
Bellotto România a lansat în cadrul X-man România 2024 un nou echipament pentru triatlon, un trisuit Expert, dezvoltat împreună cu sportivi triatloniști, iar obiectivul urmărit la crearea design-ului a fost…
Ce să înțelegi, când te afli la un important concurs de triatlon și vezi cum regulile acestui sport sunt fentate (prin drafting ilegal, de exemplu) tocmai de către unul dintre…
Aproximativ 500 de sportivi amatori și profesioniști din 14 țări ale Europei (România, Austria, Australia, Bulgaria, Elveția, Cehia, Franța, Marea Britanie, Croația, Ungaria, Serbia, Republica Moldova, Slovacia și Țările de…
Particip la curse de triatlon de prin 2008 și niciodată n-am abandonat, dar la Oradea am fost foarte aproape. Anul acesta m-am înscris la proba olimpică, pe care organizatorii au…
Care sunt cele mai recente noutăți legate de AROBS X-Man România 2023, concurs de triatlon care are loc la Oradea.
DanubeMan este o competiție de triatlon care va debuta în sezonul 2023 și propune sportivilor amatori nu mai puțin de patru curse: supersprint, sprint, olimpic și half.
AROBS X-Man România a deschis deja înregistările pentru competiția din 2023 și dacă vrei să beneficiezi de taxa cea mai mică o poți face dacă te înscrii până la 31.12.2022
În 2016, pe când avea 49 de ani, belgianul Jan Gevers a debutat în triatlon, la o cursă pe care puțini se încumetă s-a încerce din prima, fără să treacă…