Siguranta rutiera accident auto iarna

M-a tot foit dacă să particip la campania derulată de Blogal Initiative împreună cu Michelin, despre siguranța rutieră. Pare un concept destul de teoretic și când am văzut și la câte întrebări trebuie să răspund m-am speriat.

Subiectul nu mi-a dat însă pace, chiar dacă nu am mașină și nici permis auto. Cred că vă pot spune totuși ceva despre siguranța rutieră și despre cum ar trebui să vă comportați în trafic, atunci când sunteți la volanul mașinii.

Maximă atenție și precauție, chiar și în cele mai liniștitoare situații

Prima oară când a dat mașina peste mine, eu pe bicicletă fiind, a fost într-o situație cât se poate de banală. Cred că dacă șoferul ar fi fost mult mai atent și mai prevăzător ar fi putut evita accidentul. În astfel de situații, nu te salvează nici măcar cauciucurile Michelin, oricât ar fi ele de performante.

Circulam cu bicicleta pe trotuar, pe pista de bicicliști de la Alba Iulia, care între timp a fost declarată ilegală. Eram cât se poate de relaxat și neatent, având în vedere că circulam pe trotuar și că în orizontul îndepărtat nu se vedea niciun pieton. Nu mi-am imaginat că mașinile parcate în dreapta mea, chiar pe trotuar, maschează intrarea/ieșirea către un alt trotuar, unde erau parcate alte mașini.

Ei bine, un șofer care vroia să iasă cu mașina din rândul doi a intrat fix pe pista de biciliști, fără să se asigure dacă în stânga vine cineva (eu). Am intrat, de la aproximativ 25 km/h, fix în mașină. Nu aveam cască de biciclist pe cap. Am fost proiectat, într-o tumbă, peste bordul mașinii și am căzut aproape în cap. Norocul meu este că știu să cad (am făcut lupte greco-romane) și am atenuat impactul, dar tot m-am lovit destul de rău la genunchi. Ulterior, am constatat că mă puteam lovi cu capul de un ciot de fier, rămășiță a unui stâlpișor pus în mijlocul trotuarului.

Iepurele poate sări din orice tufiș

Siguranța rutieră înseamnă într-o mare măsură respectarea regulilor de circulație. It’s that simple. În cazul următor, ar fi fost bune și niște cauciucuri Michelin pentru ploaie, dar și din partea mea mai multă atenție.

Am intrat cu bicicleta într-o intersecție. Aveam două posibilități, s-o iau înainte sau să fac la stânga. Doream s-o iau la stânga, dar n-am semnalizat, pentru că eram concentrat să nu-mi intre roata de al bicicleta în gropanele din mijlocul străzii. Am ocolit craterele și pe urmă am făcut stânga. În spatele meu era o mașină. Șoferul a crezut că merg înainte și n-a mai avut timp de reacție când eu am cotit-o la stânga. M-a luat drept pe bordul mașinii și m-a trântit cât colo. A venit SMURD-ul, m-au băgat în mașină, m-au palpat, sondat și gâdilat. N-aveam nimic (iar am căzut bine), dar bicicleta nu mai putea fi folosită.

Degeaba ai cauciucuri bune dacă intră cineva în tine

S-a întâmplat tot cu mine. Eram pe bicicletă și mă aflam la piața Unirea. Am întors capul în stânga, să mă asigur că nu vine nicio mașină peste mine și cand am întors privirea la loc am constatat (prea târziu) că mașina din fața mea oprise prompt să treacă un pieton. Un buf scurt și surd și m-am întins pe parbrizul din spate al mașinii. M-au durut coastele vreo două luni.

Sper că ți-am atras atenția măcar pentru două secunde. O viață poate fi salvată în două secunde. Pentru mai multe sfaturi (și mai bine organizate), îți recomand să intri pe promoanvelope.ro. Acolo găsești inclusiv un quiz drăguț, de unde poți afla dacă ești pregătit să conduci pe timp de iarnă.

Mi-ar plăcea să-mi povestești o situație inedită din trafic în care te-ai aflat tu, poate tragem și alte concluzii.

Off topic: Știai că Michelin a lansat o bicicletă electrică pliabilă? Are o baterie care te poate ține până la 45 de km fără să pedalezi.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds