Acum, relaxat fiind că am dus la bun sfârșit primul maraton și cu febră din ce în ce mai mică în mușchi, vreau să spun două, trei vorbe despre ce mi-a plăcut la Maratonul Internațional București 2012.

Organizarea a fost ceas elvețian. Nu m-am confruntat cu absolut nicio problemă. Traseul era marcat cât se poate de clar, peste tot erau polițiști care și-au făcut cu vârf și îndesat datoria (mulțumesc!), punctele de hidratare au fost pe tot timpul concursului îndestulătoare (cel puțin pentru mine, căci am auzit că unul dintre  ele a rămas fără apă).

Ador medalia! Îmi place că este mare, mare și grea, grea :), pe măsura efortului depus la maraton.

Să nu uit, am fost impresionat de pacemakeri. Le mulțumesc că m-au ținut în priză, atât cât m-am putut ține după ei. Le-am aflat numele, de la Gabi Solomon:

Pentru că cei care ne-au alergat să ştie cui să de-a like-uri eterne o să încep prezentând echipa fantastică:
3:30 – Daniel Alex Florea, Lazar Cosmin şi subsemnatul
4:00 – CEOBANU DANIEL, Gabor Adrian Ionut
4:30 – Muşat Daniel, Serban Damian
4:45 – Mihai Guia, Bogdan Popa
5:00 – Mihai Pantiş, Alexandru Tatu

Mi-a mai plăcut faptul că au existat puncte mobile de hidratare. Au fost două momente, în timpul cursei, în care am apelat la voluntarii care mergeau cu bicicleta pe traseu și ofereau apă participanților. Mulțumesc!

Aș vrea să adaug și un mare MULȚUMESC clubului Smart Atletic, care m-a însris la acest concurs și cu care colaborez excelent la toate evenimentele sportive.

Comentarii

Articolul precedentÎncălţăminte de iarnă: Cu ce alergăm pe zăpadă
Articolul următorÎntâlnirea dealerilor Merida
Editor Biciclistul.ro | emilian@biciclistul.ro | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE