Garmin nu mai are nevoie de nicio introducere, sper. Este cel mai tare producător de ceasuri pentru sportivi. Ceasurile Garmin sunt la mare căutare, dar când mai adaugi și reduceri de 20%, atunci căutarea se transformă în disperare :).

Wiggle are mai multe modele de ceasuri Garmin la reducere. Am selectat doar produsele cu reducere de 20%, să se simtă.

Garmin Edge 500

După se vede și în poză, e vorba de modelul roșu. Vine la pachet și cu centură de puls. Garmin Edge 500 a fost proiectat pentru cicliști profesioniști. Este mic și ușor, poate înregistra viteza, distanța, poziția prin GPS, altitudinea. Practic, ai la dispoziție toate informațiile pe care le poți obține pentru a-ți măsura performanțele sportive.

Garmin Edge 500 poate fi montat atât pe bicicletă MTB, cât și pe cursieră. Costă 295 de euro. Practic, salvezi aproape 74 de euro, cu reducerea de 20%.

Mai multe detalii despre produs pe site-ul Wiggle. Există o reducere de 20% și pentru modelul negru, dar și pentru modelul albastru.

Garmin Edge 800

Garmin Edge 800 este ultimul răcnet în materie de computer pentru bicicletă, cu ecran touchscreen, perfect pentru orice tip de ieșire.

Costă 475 de euro în acest moment pe Wiggle, reducerea fiind de 118 euro.

Garmin Forerunner 610

Garmin Forerunner 610 GPS este un ceas dedicat alergătorilor. Vine la pachet și cu centura de puls. Are  touchscreen și o grămadă de funcții, care îți vor face antrenamentele mult mai profesioniste. Poți încărca datele de pe ceas pe calculator în regim wireless. Ceasul ăsta poate fi folosit atât pentru alergare, cât și pentru ciclism.

Are și funcție de virtual racer. Adică, te iei la întrecere cu un adversar imaginar. Să nu uit, e și rezistent la apă, adică ploaie, transpirație, dar nu și bazin.

Dacă îl cumperi acum de pe Wiggle economisești 84,28 de euro și îl iei pentru 337 de euro. Click pe link pentru mai multe detalii.

Garmin Forerunner 310XT

Garmin Forerunner 310XT este primul ceas Garmin dedicat și antrenamentului în apă. Este rezistent la apă până la o adâncime de 50 de metri. Are o baterie care ține până la 20 de ore, în mod obișnuit. Cu alte cuvinte, poți să faci două concursuri Ironman unul după altul și te ține bateria.

Ceasul este foarte ușor de folosit și are o grămadă de funcții, precum cea de partener virtual, curse, workout-uri sau scopuri. Ceasul suportă și funcție de zone training. Are cinci zone pentru puls. Ceasul se poate conecta wireless la computer, cântărește 72 de grame (nici nu-l simți) și este compatibil cu senzorul de cadență pentru bicicletă GSC 10. Ceasul este compatibil și cu senzor pentru alergare (foot pod), care măsoară viteza și cadența alergătorului.

Dacă îl cumperi economisești 71 de euro. Prețul final este 286 de euro. Ăsta-i un ceas pe care mi l-aș lua și eu. În lei, ar veni 1.304 lei la Wiggle. L-am căutat însă și în România și am văzut că diferența de preț nu este foarte mare. Spre exemplu, la Clickshop.ro, care-i magazinul lui Romtelecom, deci e de încredere, costă 1.399 de lei, dar fără centură de puls. Dacă pui la socoteală că nu plătești transportul, tot pe-acolo ieși.

Wiggle mai are și alte reduceri pentru produsele Garmin, pe care le puteți vedea pe toate aici. M-am uitat și pe alte site-uri, dar Wiggle are cele mai bune prețuri.

 

Comentarii