Credit foto: http://www.clarevalleycycling.info/european-cyclocross-season-is-go/

Freerider.ro scrie că în luna octombrie începe sezonul de ciclocros, o ramură spectaculoasă a ciclismului, care solicită la maximum practicanții, dar și bicicletele, unde e nevoie de forță, dar în aceeași măsură, dacă nu chiar și mai mult, de tehnică.

Într-adevăr, ciclocrosul este spectaculos, iar cea mai importanta particularitate a lui este traseul, a cărui lungime este cuprinsă între 2-4 km, iar cursa presupune parcurgerea unui anumit număr de ture. Traseul este presărat cu obstacole, unde e nevoie de măiestrie ca să treci cu bicicleta peste ele, dar și unde trebuie să te dai jos de pe bicicletă. Un traseu adevărat de ciclocros trebuie să conțină zone cu nisip, noroi sau urcări scurte și foarte abrupte.

Pentru că sezonul de ciclocros are loc toamna/iarna, de multe ori concursurile au loc pe lapoviță, ploaie sau zăpadă, care transformă terenul într-o adevărată scenă de bătălie, așa cum a fost anul acesta Prima Evadare.

Iată un clip care surprinde foarte bine ce înseamnă o cursă de ciclocros:

Am căutat, foarte curios, să văd dacă astfel de concursuri se organizează și în România. Din păcate, am găsit un mare pustiu. Prin aprilie a existat un concurs, Probikers Doja XC, unde au participat 29 de concurenți. Și, din câte am înțeles, au fost permise și bicicletele mountain bike. Totuși, una e să intri în mocirlă cu o bicicletă de ciclocros și una este să intri cu una de MTB, nu prea e corect.

N-am mai auzit de alt concurs cu specific de ciclocros. Știu că la Prima Evadare există o categorie specială de ciclocros, dar acolo vorbim de un traseu de 55 km, care nu are în componența sa toate elementele specifice unui concurs ciclocros, mai ales dacă la data concursului nu plouă. Nici măcar la acest concurs, cea mai mare competiție de MTB din România, nu s-au înghesuit amatorii de ciclocros, au fost doar 16 finisheri.

Federația Română de Ciclism are inclusă și această ramură în calendarul său competițional. Acolo figurează concursul pe care l-am menționat și mai apare și Campionatul Național de Ciclocros, despre care scrie că a avut loc în perioada 22-24 ianuarie, la Zărnești. Organizatorul, CS Torpedo Zărnești, nu are prezență online.

Update: Cristian Nechita mi-a atras atenția pe Facebook că mai există un concurs de ciclocros, HBR CX Cup, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, în pădurea Ceala, Arad. Organizatorul este Asociația Euromediu. “Nu este pentru începători” este avertismentul dat din fața locului de către organizatori.

Pregătește-te să treci peste movile înalte, peste trunchiuri de copaci, prin gropi cu noroi și cu nisip, să sari peste scânduri de 30-40 cm înălțime! Pregătește-te să îți iei bicicleta pe spinare și să alerge peste obstacole de netrecut altfel. Astra împreună cu alți zeci de concurenți, pe un traseu de cca 2 km, pe care trebuie să îl parcurgi de 8 ori, în contratimp, în timpul maxim de 50 de minute!”.

Ce să zic, sună interesant. Detalii despre concurs pe pagina de Facebook.

Am mai citit un articol la Răzvan Jugănaru, care a participat în 2014 la un concurs de ciclocros desfășurat în Parcul Tineretului, din București. A fost o cursă pe un traseu de 2,6 km, care a trebuit parcurs de șapte ori. “A fost cel mai interesant traseu pe care am alergat la ciclocros de când practic ciclismul. Am întâlnit pe el scări, asfalt, iarbă, pavele, nisip, noroi, viraje strânse, urcări abrupte, tot…meniu complet”, scria Răzvan în noiembrie 2014.

Razvan Juganaru - Campionatul National de Ciclocros 2014

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.